Caraş-Severin, Romania
Tag

universitatea de vest

Browsing

VEST. La finalul lunii noiembrie, Deloitte, companie globală de soluții și servicii, a dat publicității rezultatele celui mai recent studiu realizat pe România, care indică un profil psihosocial pentru cei din generația Z (născuți între ianuarie 1995 și decembrie 2006) și mileniali (născuți între ianuarie 1983 și decembrie 1994).

VEST. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își consolidează profilul de universitate orientată spre colaborare între domenii, fiind singura universitate din Timișoara și din Regiunea de Vest inclusă în a doua ediție a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2026 (ISR), realizat în parteneriat cu Schmidt Science Fellows.

VEST. Universitățile dunărene reprezentate în cadrul Conferinței Rectorilor din Universitățile Dunărene (DRC), au înființat, în 1983, la Viena, un format asociativ de cooperare internațională ce și-a propus să promoveze cooperarea și îmbunătățirea învățământul superior în Regiunea Dunăreană, sprijinind inițiative academice, proiecte de cercetare și conferințe științifice ale universităților membre.

TIMIȘOARA. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a inaugurat noul „Laborator de Jurnalism”, un spațiu educațional și de producție media ultramodern, unic în vestul țării. Proiectul aduce la UVT un studio de televiziune și podcast complet echipat la standarde profesionale, dedicat formării noii generații de jurnaliști, comunicatori și creatori de conținut.

ADVERTORIAL. Încă te mai gândești ce program de studii universitare să urmezi? E absolut normal — alegerea parcursului academic și profesional nu vine cu o rețetă prestabilită. Important este să-ți descoperi pasiunile, să-ți înțelegi punctele forte și să explorezi opțiunile care ți se potrivesc.

VEST. Această perioadă a verii, în care elevii claselor a XII-a din toată țara au parcurs probele examenului de bacalaureat, este una încărcată și plină de provocări. La Universitatea de Vest din Timișoara știm cât de mult au muncit tinerii pentru acest moment și câtă dedicare au pus în fiecare etapă a pregătirii lor. Tocmai de aceea, ne-am asigurat că procesul de admitere la UVT este cât mai simplu și fără griji!