Caraş-Severin, Romania
Tag

universitate

Browsing

VEST. O carte care fixează în paginile sale o parte din viețile noastre. O carte despre trecut, despre oamenii care au fost și despre cei care sunt încă printre noi, oameni care, într-un fel sau altul, au contribuit la modelarea prezentului. Este povestea volumului de memorialistică „Saturniana din palma mea sau O viață privită dinspre amurg”, semnat de Excelența Sa Radu Homescu, primul rector ales al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad și una dintre personalitățile care și-au pus amprenta asupra dezvoltării învățământului superior arădean.

VEST – Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost premiată la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuțiile remarcabile la promovarea mobilității studențești în Europa și la digitalizarea proceselor aferente acesteia!

VEST. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad găzduiește, în perioada 1 mai – 31 iulie 2026, două stagii internaționale de cercetare postdoctorală finanțate prin Programul de Burse Doctorale și Postdoctorale „Eugen Ionescu”, derulat de Guvernul României prin Ministerul Afacerilor Externe și coordonat de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF). Aceste mobilități reprezintă o premieră pentru Școala Doctorală Interdisciplinară a UAV în domeniul postdoctoratului internațional.

VEST. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a participat, prin dl. Tiberiu Dekany, în perioada 5–6 mai 2026, la conferința „Internaționalizarea învățământului superior în România: către o mobilitate echilibrată și incluzivă”, organizată la Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Consiliului Național al Rectorilor, precum și specialiști din domeniul relațiilor internaționale și al politicilor educaționale europene.

VEST. În perioada 20–24 aprilie 2026, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad va avea loc evenimentul intitulat „JOINED BY WINE – JOURNEY OF A CRAFT”, un proiect educațional internațional dedicat explorării relației dintre vin, gastronomie, cultură și patrimoniu local. Evenimentul este organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV), prin Facultatea de Inginerie Alimentară Turism și Protecția Mediului, fiind un program intensiv mixt (Blended Intensive Programme) în cadrul Erasmus+.