CARAŞ-SEVERIN – Emoţii pentru absolvenţii de gimnaziu, dar şi pentru părinţii acestora! Marți dimineața, în jurul orei 10, au fost comunicate primele rezultate, înainte de contestaţii, la Evaluarea Naţională. Elevii care au obţinut cele două medii de 10 sunt de la Colegiul Naţional „Traian Doda“ din Caransebeş şi Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa, unităţi de învăţământ de prestigiu din Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Măsura a fost luată aseară de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, în urma confirmării a trei cazuri de infectare cu SARS CoV-2, în rândul elevilor din clasa respectivă, cursurile fizice ale acesteia urmând să fie suspendate până la 1 octombrie!
REŞIŢA – Zona Inspectoratului Teritorial de Muncă a devenit, marţi, scena unei intervenţii de urgenţă a pompierilor militari reşiţeni, la faţa locului fiind aduse şi două autospeciale de stingere şi una de primă intervenţie şi comandă.