CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a pierdut la limită, scor 0-1, partida disputată în deplasare cu Politehnica Timișoara II, în etapa a IX-a a Ligii 3, Seria 7!
MOLDOVA NOUĂ – Nera Bogodinț a suferit o nouă înfrângere, una categorică, în etapa cu numărul 8 din Liga 3, Seria 7. Formația cărășeană a fost învinsă sâmbătă, 10 octombrie, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, de Viitorul Arad, după ce la pauză tabela indica egalitate, 1-1.
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată pe teren propriu cu CS Timișul Șag, în etapa a VII-a a Seriei a 7-a din Liga 3. A fost un meci în care niciuna dintre cele două formații nu a reușit să găsească drumul spre gol, deși oaspeții au trimis de patru ori mingea în bară!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a cedat la limită, scor 1-2, în partida disputată vineri, 18 septembrie, în deplasare, pe terenul formației CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a patra din Liga 3, Seria 7!
CARAȘ-SEERIN – Nera Bogodinț a cedat pe teren propriu, scor 1-2, în fața formației CIL Blaj, într-o partidă din Liga 3 în care cărășenii au avut o evoluție promițătoare, dar au plătit pentru începutul mai slab al reprizei secunde!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a cedat sâmbătă, 5 septembrie, cu 0-2, pe terenul celor de la Unirea Sântana, într-o partidă contând pentru etapa a doua din Liga 3, Seria 7. Ambele goluri ale gazdelor au fost marcate de Emanuel Jinga, în minutele 65 și 85!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a debutat cu un rezultat de egalitate în Liga 3, scor 0-0, în partida disputată sâmbătă pe teren propriu, la Moldova Nouă, împotriva formației CSU Alba Iulia. A fost primul meci din istoria clubului în eșalonul al treilea, iar Nera Bogodinț a reușit să obțină un punct la debut!
MOLDOVA NOUĂ – Federația Română de Fotbal a stabilit, la Casa Fotbalului, calendarul oficial al ediției 2026-2027, iar formația cărășeană va evolua în Seria 7. Nera va debuta pe 29 august, pe teren propriu, într-un meci cu Universitar din Alba Iulia. Elevii lui Cristi Todea își vor disputa partidele de acasă pe stadionul „Moise Străinescu” din Moldova Nouă, acolo unde va începe, oficial, aventura echipei în eșalonul al treilea!
CARAȘ-SEVERIN – Informațiile apărute în ultimele zile privind despărțirea dintre FC Nera Bogodinț și team-managerul Cristian Șodâncă au fost confirmate de conducerea clubului! Andreea Ignat, directorul general al grupării nou-promovate în Liga 3, a precizat că Șodâncă a decis să nu mai continue colaborarea cu formația cărășeană, după o perioadă în care a avut un rol important în ascensiunea alb-verzilor!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat fără emoții amicalul disputat vineri, 24 iulie, în Valea Domanului, în fața nou-promovatei în Liga 3, Nera Bogodinț, scor 5-1! La pauză, formația pregătită de Dorinel Munteanu conducea cu 2-0, după golurile marcate de Eduard Lenghel (24) și S. Rimovecz (45+4). În repriza secundă, S. Savija a reușit o dublă (55, 56), Toure a redus din diferență pentru Bogodinț în minutul 65, iar Andrei Dima a închis tabela în minutul 89, stabilind scorul final, 5-1!
