Caraş-Severin, Romania
Tag

timisul sag

Browsing

CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată pe teren propriu cu CS Timișul Șag, în etapa a VII-a a Seriei a 7-a din Liga 3. A fost un meci în care niciuna dintre cele două formații nu a reușit să găsească drumul spre gol, deși oaspeții au trimis de patru ori mingea în bară!

REȘIȚA – CSM Reșița s-a calificat în turul următor al Cupei României după ce a învins-o pe CS Timișul Șag cu scorul de 3-1, în partida disputată în turul al treilea al competiției, prin golurile marcate de Ștefan Savija (minutul 45+1), Lawal Sulaimon (50) și Ștefan Visić (82). Pentru Timișul Șag a înscris Fabian Roșu în minutul 13!

REȘIȚA – După transferul mijlocașului Mohammed-Ouadie Salhi, CSM Reșița a mai reușit să achiziționeze un fotbalist care va evolua tot la mijlocul terenului. Andrei-Alexandru Florescu a semnat cu CSM Reșița, mijlocașul jucând ultima dată pentru Dinamo!

CARANSEBEȘ – Promovarea în Liga 3 s-a tranșat încă de pe arena din Balta Sărată, unde Timișul Șag s-a impus duminică cu 5-1 în fața celor de la Magica Balta Caransebeș. Duelul dintre campioanele din Caraș-Severin și Timiș, desfășurat în fața a peste o mie de spectatori, a fost unul fără istoric, Șagul predând o lecție de fotbal la Caransebeș!

CARANSEBEȘ – Campioana județului Caraș-Severin din Liga 4, Magica Balta Caransebeș, și-a aflat adversara de la barajul pentru promovarea în Liga 3! Caransebeșenii vor întâlni, a;a cum am anticipat, Timișul Șag, campioana județului Timiș, în dublă manșă, pe 16 și 23 iunie, cu primul meci pe terenul echipei pregătite de Petru Bona!

CARANSEBEȘ – ACS Magica Balta Caransebeș este campioana Ligii a IV-a din Caraș-Severin. Elevii lui Petru Bona au reușit să termine pe prima poziție, cu 69 de puncte, și vor reprezenta județul la barajul de promovare în Liga 3! Acolo vor da peste campioana din județul Timiș. Partidele de la baraj sunt programate în 16 și 23 iunie, cu primul meci pe terenul din Balta Sărată!