REȘIȚA – Nu trebuie să clădești imperii în sufletul cuiva. Uneori ajunge privirea cu care să înțelegi tot, ajunge îmbrățișarea cu care poți vindeca un suflet, zâmbetul cu care poți dărui un univers, sărutul prin care poți spune tot ceea ce nu ar încăpea într-o mie de cuvinte!
REȘIȚA – Peste tot sunt oameni, cuvinte, gânduri. Toți așteptăm Sărbătorile. Doar grijile, stările sufleteşti şi realităţile diferă. Nici grijile de azi, nici incertitudinea de mâine nu trebuie să ni le umbrească. Gândiţi-vă la steaua care vesteşte înnobilarea sufletelor noastre şi nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să vă fure bucuria Crăciunului!
REȘIȚA – Eu toamna observ cel mai bine că viața, lumea, timpul, natura sunt miracole. Toamna parcă am întâlnire cu clipa, îmi dau seama că să o trăim nu înseamnă să mutăm vreun munte din loc, să stingem vulcanii lumii, să lăsăm vreun lac fără apă; nu înseamnă nici să chefuim toată ziua, să nu ne mai săturăm de strâns bani.
REȘIȚA – Când cineva te întreabă asta parcă te trezești din vârtejul realităților și realizezi că tu chiar contezi pentru acea persoană. Dacă tu apuci să te întrebi asta, înseamnă că ai pășit puțin spre tine!
