CARAȘ-SEVERIN – Pentru această perioadă, Administrația Parcului Național Semenic-Cheile Carașului a anunțat un program special de vizitare a Peșterii Comarnic! Având în vedere această minivacanță, până pe data de 6 mai inclusiv, Peștera Comarnic este deschisă în fiecare zi, cu condiția respectării programului de vizitare!
CARAŞ-SEVERIN – Ca în fiecare an, pe data de 1 aprilie, administraţia Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului redeschide pentru publicul larg una dintre cele mai spectaculoase peşteri din zona Banatului, dar şi din ţară: Peştera Comarnic!
CARAȘ-SEVERIN – Pasajul pietonal subteran, ce urmează a fi construit în proximitatea gării din Băile Herculane, la km 381+200 al DN 6, va contribui la fluidizarea traficului, reducerea numărului de accidente, creșterea siguranței rutiere pentru pietoni și șoferi, reducerea emisiilor poluante și a costurilor de operare, potrivit DRDP.
CARAȘ-SEVERIN – Județul Caraș-Severin are peste 3.000 de peșteri cunoscute. Unele se întind pe kilometri întregi. Multe mai sunt de descoperit, în cele cunoscute pot continua explorările, altele pot fi amenajate și incluse într-un circuit al peșterilor din Banatul Montan, devenind poli de dezvoltare!
ANINA – Proiectul actual va fi continuat de altele trei auxiliare, aflate în lucru la Primăria Anina. Stadiul actual al lucrărilor este de 80%, în prezent lucrându-se la instalațiile electrice și la utilitățile viitorului muzeu!
REȘIȚA – 100 de persoane au fost instruite pentru identificarea și parcurgerea mediului subteran. S-a întâmplat în cadrul proiectului „Să cunoaștem peșterile de lângă casă”, pe care Asociația Speologică „Exploratorii” (ASE) l-a desfășurat în perioada 20 decembrie 2022 – 15 iulie 2023!
ANINA – Scriem asta cu referire la lucrările aflate în derulare la Muzeul Mineritului, de scoatere a rambleului din puț și din galerie!
ANINA – Cam 3 milioane de lei ar fi necesari Primăriei Anina pentru ca incinta să aibă tot ce trebuie. Scriem asta deoarece, conform consilierului primăriei, Gheorghe Românu, lucrările au ajuns la stadiul de 60%!
CARAȘ-SEVERIN – „Cele peste 1️0.500 de peșteri din România au fost identificate, explorate și topografiate de speologii voluntari, dedicându-și numeroși ani pentru activitățile speologice. Tot prin voluntariat, cele câteva zeci de organizații speologice au asigurat protecția și conservarea multor peșteri prin amplasarea de porți și grilaje, depoluare și restaurare”, se arată în mesajul transmis de Ziua Voluntariatului de Asociația Speologică Exploratorii (ASE), condusă de Bogdan Bădescu!
ANINA – Numai la Mina Anina se putea exploata cărbune încă 100 de ani, potrivit unor studii efectuate înainte de închiderea minei. Marile puteri economice ale lumii au în plan deschiderea de noi mine de cărbune, în ciuda revoluţiei verzi la care s-au angajat toate statele!