CARAȘ-SEVERIN – După 3 decenii și 3 crize consecutive, banii puși la dispoziție s-au cheltuit inimaginabil de repede, cererea fiind uriașă. Din acest motiv, de anul viitor, schema de finanțare pentru industria prelucrătoare va fi una multianuală, este vestea transmisă de senatorul PSD Ion Mocioalcă!
ROMÂNIA. Reconversia profesională susținută din fonduri europene va crește șansele românilor pe piața muncii. Prin Programul european Educație și Ocupare, derulat până în 2027, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene alocă 4,3 miliarde euro pentru a ajuta un milion de români să își găsească mai ușor un loc de muncă potrivit aptitudinilor lor.
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Jaro Marșalic vorbește despre un nou pas pe care-l face programul guvernamental „Sprijin pentru România“, în favoarea celor cu venituri mici!
ROMÂNIA – Peste 150.000 de gospodării vor avea panouri fotovoltaice, până la finele anului, printr-un nou program guvernamental finanțat cu 3 miliarde lei!
ROMÂNIA – Parlamentarii liberali vor depune două proiecte de lege pentru a oferi sprijinul necesar părinților pe parcursul primilor ani de viață ai copiilor. Unul dintre acestea presupune majorarea limitelor indemnizației de creștere a copilului!
CARANSEBEȘ – Chiar și așa, edilul nu e supărat că spitalul județean va fi ajutat pentru a-și șterge datoriile, în timp ce la Caransebeș acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit lui Felix Borcean, nu e încă târziu ca și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș să primească un sprijin similar și să rămână cu zero datorii!
ROMÂNIA – Programul „Sprijin pentru România” a fost prelungit pentru întreg parcursul anului 2023, când Guvernul va distribui, o dată la două luni, câte un voucher de 250 lei. De asemenea, au fost adăugate noi categorii sociale care vor primi acest ajutor!
CARAŞ-SEVERIN – Liderii PSD, Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu, le-au cerut social-democraţilor cărăşeni să îl sprijine pe Remus Rof să câştige Primăria Reşiţa!
CARAŞ-SEVERIN – Este dilema preşedintelui Consiliului Judeţean vizavi de faptul că mai multe instituţii din judeţ i-au tot cerut ajutorul financiar în ultimii doi ani. Subiectul a plecat de la întrebarea dacă mai sprijină instituţiile statului, gen Poliţia, ISU, cu achiziţionarea de bază materială!
CARANSEBEȘ – E mesajul transmis de deputatul cărășean Marius Damian (PSD) la inaugurarea celei mai moderne secții medicale din Caraș-Severin, neonatologia spitalului din Caransebeș!