Caraş-Severin, Romania
Tag

spital

Browsing

CARAȘ-SEVERIN – Banii alocați, plus economiile, vor fi investiți, în sume istorice, în drumuri, dar și în Staționarul 3. Renunțarea vine, potrivit președintelui Consilului Județean, Romeo Dunca, ca urmare a gradului mare de îndatorare, moștenit de la administrația județeană precedentă, care nu a permis județului să completeze, cu un credit, banii necesari pentru modular!

CARAȘ-SEVERIN – Atât acuză președintele Consiliului Județean că pune la bătaie Spitalul Județean de Urgență din Reșița, pentru achiziția de medicamente, deși sumele respective nu există. Asta în vreme ce arieratele cresc rostogolindu-se pe zi ce trece, iar recent aproape o tonă de medicamente ar fi expirat și ar fi fost distruse!

CARANSEBEȘ – Chiar și așa, edilul nu e supărat că spitalul județean va fi ajutat pentru a-și șterge datoriile, în timp ce la Caransebeș acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit lui Felix Borcean, nu e încă târziu ca și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș să primească un sprijin similar și să rămână cu zero datorii!