REȘIȚA – Cea mai mare unitate sanitară din judeţ ar putea pune un accent mai mare pe dezvoltarea serviciilor de spitalizare de zi și pe îngrijirea pacienților cu boli cronice. Managerul unității medicale, Cristian Toader, consideră că reorganizarea serviciilor medicale trebuie să țină cont atât de nevoile populației active, cât și de îmbătrânirea populației și de numărul tot mai mare de pacienți care necesită îngrijire pe termen lung!
CARAȘ-SEVERIN – O persoană a fost rănită, iar alte 16 care erau internate și cadrele medicale au fost evacuate de la Secția de Psihiatrie. Totul ar fi pornit de la o țigară care a dus la aprinderea saltelei unui pat…
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană pune pe roate un proiect valorând peste 10 milioane de lei, prin Programul Sănătate!
REȘIȚA – Asta ne-a declarat în exclusivitate vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Crina, care a precizat că deja se fac pașii procedurali pentru ca, până la final de lună, să fie achiziționat studiul de fezabilitate, iar până la final de an toate studiile să fie gata!
CARAȘ-SEVERIN – O inițiativă liberală aprobată pe un cost estimativ de lucrări a fost pusă în așteptare de municipalitatea reșițeană, așa că liberalul Andrei Apostol a sărit cu ideea că vicele Ioan Crina, care are firmă și e specialist în încredințări directe, ar putea s-o pună pe roate rapid!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană avansează în realizarea unui centru de sănătate mintală, pentru prevenirea și tratarea adicțiilor!
CARAȘ-SEVERIN – Diagnosticarea timpurie, fără liste de așteptare, tratamentul personalizat administrat rapid și eficient pot dubla sau chiar tripla speranța de viață a pacienților oncologici! Asta datorită echipamentelor de ultimă generație intrate în dotarea Laboratorului de Anatomopatologie al Spitalului Județean!
CARAȘ-SEVERIN – Noul compartiment va funcționa în subordinea managerului Spitalului Județean de Urgență Reșița, iar posturile vor fi transferate de la structura care funcționa anterior în cadrul Unității de Primiri Urgențe!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme de restriște bugetară, când proiectele pe „Anghel Saligny“ au paralizat, Caraș-Severinul se dezvoltă cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. Asta transmite președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care a pus pe tapet, în prima zi a săptămânii, la nivel prefectural, stadiul implementării proiectelor din PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Reșița (SJUR) a lămurit un subiect local, transformat săptămâna trecută într-unul de senzație și panică națională!
