CARANSEBEȘ – Mult așteptatul concurs pentru postul de manager al spitalului din Caransebeș a fost, de fapt, o luptă în doi, între interimarul Bhupinder Singh și fostul manager Adrian Dumbravă. Iar proiectul de management nu și l-a prezentat decât Singh, Dumbravă refuzând acest lucru, deși a fost prezent în fața comisiei de concurs!
CARANSEBEȘ – Pe lângă actualul manager interimar, chirurgul Bhupinder Singh, postul este vizat și de fostul manager Adrian Dumbravă, dar și de fosta șefă a Ambulanței cărășene, Daniela Popescu!
CARANSEBEȘ – Așa cum a promis încă de când a redevenit manager al Spitalului Municipal de Urgență, chirurgul Bhupinder Singh a reușit să deschidă un cabinet de Gastroenterologie în ambulatoriul spitalului!
CARANSEBEȘ – Acesta nu-și mai putea folosi mâna dreaptă de mai bine de 17 ani, însă intervenția realizată de chirurgul Singh Bhupinder, managerul spitalului din Caransebeș, a fost o reușită!
CARANSEBEȘ – Aparatul va fi dat în folosință în foarte scurt timp, pentru că s-au primit toate aprobările necesare de la Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare!
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, chirurgul plastic Bhupinder „Happy” Singh, a salvat mâna unui bărbat care s-a tăiat la circular!
CARANSEBEȘ – S-au finalizat lucrările de modernizare a spațiilor care vor găzdui noul Compartiment de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie, aprobat zilele trecute de Ministerul Sănătății. Acesta va funcționa în Policlinică, la etajul 1, cu săli pentru Kinetoterapie, Fizioterapie și Electroterapie, dar și cu saloane pentru pacienți!
CARANSEBEȘ – Chirurgul de origine indiană de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a reușit o nouă intervenție dificilă. A îndepărtat o tumoră apărută în partea stângă a zonei cervicale a unei femei din Caransebeș!
CARANSEBEȘ – Banii sunt de la Ministerul Sănătății și din bugetul spitalului, iar managerul Singh e optimist că în 2025 spitalul va fi aproape complet renovat!
CARANSEBEȘ – Două proiecte așteaptă finanțarea prin diferite programe, anunță edilul Caransebeșului, mulțumit și de lucrările care se desfășoară în aceste zile în Spitalul Municipal de Urgență!
