CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Direcției Județene de Mediu, nu orice disconfort înseamnă poluare, mai ales în absența măsurătorilor! Lămurirea le-a fost dată prefectului Cristian Gâfu și participanților la recenta ședință a Colegiului Prefectural de către directorul executiv al DJM, Dănuț Cepeha, la finalul informării privind evaluarea activității de monitorizare a calității aerului înconjurător la nivelul județului!
REȘIȚA – ACS Viitorul Caraș-Severin a avut parte, la finalul lui august, de o experiență internațională importantă pentru tinerii handbaliști ai clubului. Formațiile pregătite de antrenorul Marius Bahan au participat în Serbia, la Kragujevac, la puternicul turneu internațional „Handball Trophy Serbia”, competiție la care au fost prezente echipe din mai multe țări!
CARAŞ-SEVERIN – „Pompierii români nu au venit doar simbolic, ci au început concret să intervină în zona Bela Crkva. În fața focului nu există granițe, politică sau diferențe — există oameni care salvează oameni.”
VRANI – Fumul gros a ajuns și la noi, inclusiv la Vrani, vecinii noștri confruntându-se cu un incendiu masiv de vegetație și pădure în zona Biserica Albă, fiind declarată stare de urgență!
CARAȘ-SEVERIN – Simpozionul internațional „Banatul – Memorie vie a diversității“ abordează într-un nou registru temele celui precedent lansat în 1996, „Banatul – Istorie și multiculturalitate“!
CARAȘ-SEVERIN – Numărul persoanelor care au tranzitat frontiera de stat pe raza județului, spre și dinspre Serbia, a scăzut cu 12% în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (de la 308.681 la 272.040), potrivit Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră!
CARAȘ-SEVERIN – Bune practici și proiecte de succes prezentate în cadrul conferinței organizate de Muzeul Banatului Montan din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul AUR de Caraș-Severin, Samuel Miclău, a vorbit despre prima sa vizită externă oficială în care a reprezentat România, în cadrul unei delegații formate alături de senatorul Ciprian Titi Stoica și de Gheorghe Popa, viceprimarul comunei Sichevița!
CARAȘ-SEVERIN – Recent, la Timișoara a fost lansat un nou proiect transfrontalier România–Serbia, cofinanțat prin programul Interreg IPA. Ruta Mierii din Banat conectează o rețea de stupine din Caraș-Severin, Timiș și Banatul sârbesc!
REȘIȚA – Reșița se pregătește să îmbrace hainele de sărbătoare, între 27 și 29 iunie, când va găzdui o nouă ediție a Zilelor Reșiței, evenimentul care adună comunitatea în jurul muzicii, dansului și tradițiilor autentice!
