CARAȘ-SEVERIN – Liberalul cărășean a susținut, în Camera Deputaților, trei amendamente la Legea pensiilor – care a și fost votată –, cel mai important dintre ele aducând recunoașterea muncii în condiții speciale!
CARAȘ-SEVERIN – Vestea cea bună a transmis-o deputatul Dumitrul Rujan, după ce actul normativ care vizează această măsură a fost promulgat!
CARAȘ-SEVERIN – Asta este vestea pe care o transmite deputatul liberal Dumitru Rujan, în contextul în care vorbește despre două majorări de pensii, prognozate deja pentru anul următor!
CARAȘ-SEVERIN. Ziua Armatei Române este stabilită în România pe 25 octombrie. Din punct de vedere istoric, glorioasa Armată Română la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan dă o veste bună: președintele a promulgat legea care dă prioritate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii mici!
CARAȘ-SEVERIN – Atacat și blocat de PSD și sateliții săi din Caraș-Severin, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, începe să fie apărat de colegii liberali!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan spune că, împreună cu colegii PNL din Camera Deputaților, a stabilit printre priorități îmbunătățirea condițiilor cetățenilor!
Fie ca Sfânta Maria să îi ocrotească pe toți cei ce străbat mările și să îi călăuzească pentru a se întoarce sănătoși la familiile care îi așteaptă cu dragoste!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan vorbește despre sume care se ridică la peste un miliard de euro, ce vor fi investite în peste 5.600 de școli, inclusiv din județul nostru!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan vorbește despre o platformă online prin intermediul căreia cetățenii pot reclama cazurile în care birocrația copiilor și a dosarelor cu șină nu se lasă dezrădăcinată!