REŞIȚA – La doar 26 de ani, Florin Candrea, cunoscut de reșițeni drept Geani, a ajuns în bucătăria MasterChef România după un drum început departe de lumina reflectoarelor. A intrat în lumea gastronomiei din nevoie de bani, a descoperit treptat pasiunea pentru gătit și și-a construit propriul business, ElPatron Burger. Astăzi, visează să câștige competiția și spune că, dacă succesul îi va permite, va investi în continuare în orașul natal!
ADVERTORIAL. Sunt locuri în care mergi pentru o masă bună și sunt locuri în care ajungi să te întorci pentru starea pe care ți-o dau. Pentru oameni, pentru atmosferă, pentru felul în care ești primit și pentru sentimentul acela simplu și atât de rar că, pentru câteva ore, ești exact unde trebuie!
MEHADIA – Pompierii militari din Caransebeș și Băile Herculane au intervenit astăzi, cu două autospeciale de stingere, în jurul prânzului, în lupta cu flăcările care au cuprins mansarda edificiului!
VĂLIUG – Arthur Loidl, tânărul din Văliug pasionat de gătit, și-a încercat norocul recent la populara emisiune MasterChef România, unde a trecut prin trei etape înainte de a fi eliminat!
BĂILE HERCULANE – O petrecere de majorat la restaurantul Hotelului Diana din Herculane s-a terminat, în weekend, mai repede decât se așteptau invitații, după ce tavanul din rigips s-a prăbușit peste aceștia. Cei mai mulți dintre aceștia, peste 30, erau adolescenți!
BĂILE HERCULANE – În lupta cu focul au intervenit trupe specializate din două județe. Chiar dacă pompierii militari au reușit să salveze o parte din încăperi, per ansamblu, obiectivele au fost devastate!
REȘIȚA – Destinul restaurantului de pe strada Libertăţii din Reşiţa a fost pecetluit în urma unui incendiu produs într-o noapte de octombrie, în 2012. Iar de atunci, scheletul mistuit de flăcări, căzut în delăsare şi ruină, oferea un peisaj deloc estetic pentru frontul stradal!
