REȘIȚA – Modernizarea drumului care leagă cartierul Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița se confruntă cu noi întârzieri, iar viceprimarul municipiului, Dani Călin, a oferit explicații într-o declarație detaliată, susținând că administrația locală nu este vinovată pentru blocajul apărut!
ADVERTORIAL. Să ne imaginăm că este o dimineață obișnuită. Ieși grăbit pe ușă, cu gândurile împrăștiate între ședințe, copii de dus la școală și problemele cotidiene. Drumul e aglomerat, dar tu îți vezi de drum, încrezător că totul va merge bine. Și, dintr-odată, un zgomot sec, metalic, sparge liniștea. Frâne, fumul de la airbaguri și tăcerea!
CARAŞ-SEVERIN – Criza se resimte deja acut. La Secția Penală funcționează în prezent doar doi judecători pensionari, reîncadrați și delegați, iar completurile de contestații sunt întregite cu magistrați de la celelalte secții civile, ceea ce afectează principiul specializării judecătorului!
VEST. Timp de aproape trei săptămâni, Universitatea de Vest din Timișoara devine gazda a peste 300 de liceeni din România și Republica Moldova, participanți la școala de vară West Summer University (WSU) –un proiect al studenților pentru viitorii studenți!
REȘIȚA – Anulată în urmă cu doi ani, licitația având ca obiect construirea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice a fost reluată!
CARAȘ-SEVERIN – Și asta doar în primele șase luni ale acestui an! Distribuitorul Delgaz Grid a „contorizat“ peste 660 de cazuri de furt de curent și gaze!
REȘIȚA – Județul nostru a obținut rezultate remarcabile la etapa interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Vorbim despre etapa interjudețeană, derulată zilele trecute, la ISU Dolj!
REȘIȚA. Ministerul Finanțelor. Agenția Națională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin organizează în data de 29.07.2025, ora 12:00, în Reșița, str. Domanului nr. 2, județ Caraș-Severin, licitație publică în vederea valorificării bunurilor mobile conform anunțului de vânzare nr. 9886-5 din 28.05.2025, prima licitație, debitor DEEA & MIOARA FILMĂRI SRL.
REȘIȚA – La două săptămâni după ce a fost scoasă piatra cubică de pe drumul care leagă zona Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița, lucrările de modernizare sunt abia la jumătate. Deși primarul Ioan Popa a făcut un pariu, pe o bere, cu muncitorii că lucrarea va fi finalizată în termen de 14 zile, la fața locului se vede clar că mai este de lucru!
