REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat, în ședința de ieri, donarea către Municipiul Bălți din Republica Moldova a unor obiecte de mobilier școlar scos din uz de la patru unități de învățământ care au fost modernizate cu fonduri europene!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce în țară s-au cumpărat microbuze școlare cu peste 200.000 de euro, într-un jaf național, sârbii ne-ar putea da lecții de cumpătare și eficiență investițională!
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a anunțat finalizarea a trei investiții importante în cartierul Dealu Crucii, cu o valoare totală de 2.173.102 lei. Cea mai mare parte a sumei, peste 1,62 milioane lei, a fost destinată modernizării și dotării Școlii Primare și a Grădiniței din zonă, prin proiecte cu finanțare externă!
CARAȘ-SEVERIN – Deputata PSD de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea, a vorbit joi, 28 august, la conferința de presă ce a urmat ședinței ordinare a Consiliului Județean, despre calendarul și conținutul „Pachetului 2“ de măsuri legislative pe care Guvernul intenționează să și-l asume în perioada următoare!
ADVERTORIAL. Această perioadă din august ne oferă oportunitatea perfectă să ne regândim strategia de accesorizare, mai ales că ne aflăm în momentul ideal pentru a experimenta cu look-uri de tranziție către toamnă.
CARAȘ-SEVERIN – Întâlnirea ar urma să aibă loc, cu amabilitatea Consiliului Județean, în sala de ședințe a Palatului Administrativ, în 5 septembrie, la ora 11!
CARAŞ-SEVERIN – Judecătorii și procurorii au declanșat miercuri, 27 august, o acțiune de protest față de noile reforme privind pensiile magistraților!
ADVERTORIAL. Într-o perioadă în care locuințele devin tot mai compacte, iar stilul de viață se schimbă rapid, livingul capătă un rol esențial. Nu mai este doar o cameră de zi, ci un spațiu care trebuie să acomodeze relaxarea, mesele în familie, sesiunile de film și, tot mai des, activitatea profesională.
CARAȘ-SEVERIN – Sunt tot mai mici speranțele finanțării de peste 200 de milioane de euro, iar șeful județului îi cere primarului Nelu Popa să-și intensifice eforturile de convingere pe lângă prietenul său, primul ministru Ilie Bolojan, dar și lui Marcel Vela și lui Andrei Plujar, să facă lobby-ul necesar pentru noul spital!
