CARAȘ-SEVERIN – Peste 100 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi de 38.000 de lei, au fost aplicate sâmbătă și duminică. Oamenii legii au reținut 6 permise, 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere!
CARAȘ-SEVERIN – Din cele 32 de inițiative propuse, 19 au fost desemnate câștigătoare și vor beneficia de finanțare pentru a fi puse în practică!
REȘIȚA – Din întreaga gamă a posibilelor activități preconizate, deschiderea către public a fost dedicată artelor plastice și artelor vizuale!
CARAȘ-SEVERIN – Două noi peșteri au fost identificate de speologii reșițeni în versantul drept al Văii Domanului, în apropiere de municipiul Reșița. Descoperirea aparține membrilor Asociației Speologice „Exploratorii“ Reșița, care anunță demararea unor acțiuni ample de cercetare și documentare!
REȘIȚA – Sunt cele două volume lansate în cadrul primului eveniment literar al anului la Centrul Cultural „Școala Pittner“!
CARAȘ-SEVERIN – Documentele, necesare pentru stabilirea vechimii în muncă și calculării pensiilor, nu au fost încă ridicate de titulari!
ADVERTORIAL. Cu Lety Transport ajungi în siguranță și confort, direct din județul tău până la destinație!
REȘIȚA – Lucrările de modernizare din cartierul Micro 4 din Reșița, în valoare totală de 41.918.281 de lei, urmează să înceapă în aproximativ o lună. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului, Daniel Călin, care a vorbit atât despre amploarea intervențiilor, cât și despre soluțiile identificate pentru relocarea locurilor de parcare ce vor fi desființate!
