REȘIȚA – În ultima ședință de consiliu local a fost aprobată vânzarea către chiriași a încă șase asemenea locuințe. Două dintre acestea sunt pe strada Fântânilor, una pe Valea Domanului și trei pe Aleea Pinilor. Prețurile pentru locuințele ANL au devenit mai accesibile, tentând chiriașii să le cumpere și primăria să le vândă!
CARAŞ-SEVERIN – Cantitatea de lemn de foc estimată a fi pusă la dispoziția populației în sezonul rece 2023-2024 se ridică la 43 mii de metri cubi, este anunţul făcut recent de Direcţia Silvică Caraş-Severin!
REȘIȚA – Oportunitățile orașului și Banatului de Munte sunt prezentate mai multor companii de top. Se întâmplă în aceste zile, în cadrul conferinței bilaterale organizate de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, AHK. Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, conduce delegația României din care face parte și primarul Reșiței, Ioan Popa!
CARAŞ-SEVERIN – Cea mai mare parte a încasărilor din taxe vamale şi TVA în primele opt luni ale acestui an provine din importul de fontă din Serbia!
REȘIȚA – Sunt vizați amatorii care împodobesc drumul ocolitor al Reșiței cu deșeuri aruncate aiurea. Adică cetățeni certați cu bunul simț, pe care Poliția Locală îi „premiază” cu amenzi care încep de la 100-300 de lei și pot urca până la 20.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 70.000 de lei pentru firme!
REȘIȚA – Obiecte personale și din colecții muzeale sunt aduse laolaltă în cadrul unui proiect în premieră națională, finanțat prin AFCN. Se întâmplă la Muzeul Banatului Montan (MBM) din Reșița în cadrul expoziției vernisate ieri și care rămâne deschisă până la finalul anului!
REȘIȚA – Claudiu Ciucă a participat recent la penultima etapă a Trofeului Național Masters de Viteză în Coastă, dar și la Campionatul Național de Viteză în Coastă, unde a reușit să se claseze pe primele două locuri la mai multe categorii!
ADVERTORIAL. Bonusurile aduc mereu un plus de entuziasm și adrenalină experiențelor de cazinou. Toți jucătorii se bucură să fie premiați, cu atât mai mult atunci când acest lucru se întâmplă chiar după înregistrarea pe platformă și anticiparea se află la nivele maxime.
REȘIȚA. În vederea remedierii unor avarii apărute la rețeaua de apă din Reșița, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, 28.09.2023, de la ora 09:30-15:00. Vor fi afectaţi consumatorii din Cartier Secu!
REȘIȚA – Primăria Reșița face noi pași pentru reabilitarea Teatrului de Vară și Pieței Trandafirul. În acest sens, în ședința de consiliu local de marți au fost votate proiecte referitoare la cele două obiective!
