CARAȘ-SEVERIN – Șeful Biroului pentru Imigrări a fost reținut, iar doi funcționari din subordinea acestuia și administratorul unei firme au fost puși sub control judiciar!
REȘIȚA – 356 de panouri solare au fost instalate pe depoul din Govândari și pe intermodalele din Muncitoresc!
REȘIȚA – Nemaiavând activități productive, personalul rămas se ocupă acum de respectarea obligațiilor legale și contractuale!
REȘIȚA – În dezbatere s-au aflat experiențele edililor-șefi din Reșița și Oradea, Caraș-Severin și Bihor!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o rețea care aducea în țară, oficial, migranți cu avize de muncă, pentru a-i duce de fapt în spațiul Schengen!
REŞIŢA – Exponatul acestei luni la muzeul reşiţean este o fotografie alb-negru de dimensiuni 17×12,5 cm, reprezentând Casa Markovsky din Reşiţa, în a doua jumătate a secolului al XX-lea!
REȘIȚA. În vederea eliminării unei avarii produse involuntar de către constructorul STRABAG SRL pe str. Țerovei, se va sista furnizarea apei potabile astăzi 03.06.2024 de la ora 15:30-19:30. Vor fi afectaţi consumatorii de pe Calea Caransebeșului parțial, str. Căminelor, str. Țerovei parțial și Aleea Constructorilor!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean, în calitate de secretar al Comisiei de Apărare, vorbește despre identificarea soluției la problemele apărute!
ADVERTORIAL – Orașul timișean a găzduit evenimentul inaugural al noului sediu al companiei, parte a grupului Maxagro. Au fost prezenți fondatorii și actualii conducători ai companiei, partenerii companiei, dar și reprezentanți ai administrației locale!
