CARAȘ-SEVERIN – În total, oamenii legii au aplicat aproape 40 de sancțiuni contravenționale, dintre care aproape 20 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 au vizat bicicliști, iar 10 au fost aplicate pietonilor care au încălcat normele rutiere!
CARAȘ-SEVERIN – O acțiune de tip „releu“ este pusă în scenă astăzi, pe DN 6, pentru creșterea siguranței rutiere, împreună cu cei de la RAR!
CARAȘ-SEVERIN – Totul într-o acțiune de tip releu, derulată doar 4 ore, luni, pe DN 6. Oamenii legii au luat cu ei și 3 certificate de înmatriculare!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii rutieri sunt cu ochii pe principalele cauze producătoare de accidente. Anul trecut, în județ s-au produs 325 de accidente rutiere, soldate cu 479 de victime!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni anunță că astăzi derulează o acțiune de tip releu pe DN 6, în sistem integrat, împreună cu structurile rutiere județene traversate de supranumitul drum al morții!
CARAȘ-SEVERIN – Cele trei localități cărășene au fost vizate, sâmbătă și duminică, de acțiuni de amploare, atât pe linie rutieră, cât și pe ordine și siguranță publică. În zilele de 24 și 25 ianuarie, acțiuni de tip „blocadă“, inclusiv activități preventive, au fost derulate de polițiștii cărășeni la Reșița, Bocșa și Băile Herculane!
CARAȘ-SEVERIN – DN 6 a fost scena unei noi acțiuni în sistem „releu“, în cadrul căreia au fost aplicate nu mai puțin de o sută de sancțiuni rutiere!
