TOPLEȚ – Ion Blidaru, noul primar al comunei, și-a propus să continue proiectele începute de predecesorul său, dar și să implementeze noi inițiative menite să modernizeze comuna și să îmbunătățească condițiile de trai pentru cetățeni!
CARAȘOVA – Asta ne-a declarat Ivan Hațegan, primarul recent ales al comunei, când a detaliat proiectele în derulare și planurile sale ambițioase pentru viitor. Acesta a subliniat importanța continuării investițiilor în infrastructura comunală și în educație, dar și în sectorul turistic, având în vedere potențialul acestei zone!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă 2024 a fost un an plin de realizări, primarul din Măureni va continua, în 2025, seria proiectelor care vor schimba faţa comunei!
CARAȘ-SEVERIN – Crede șeful județului, care vorbește despre prioritățile Caraș-Severinului, pornind de la reindustrializare, până la infrastructura de transport și turism!
OȚELU ROȘU – Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a apreciat că experiența anterioară în afaceri a social-democratului Grigore Goja îl recomandă pentru cârma orașului și așteaptă de la acesta performanță administrativă și continuarea proiectelor!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului vrea o întâlnire cu noii parlamentari, atât pentru a discuta prioritățile județului și pentru a-i asigura că le va fi mereu partener de dialog, cât și pentru a-i felicita și a le ura succes în noul mandat!
CARAŞ-SEVERIN – Anul viitor, 22 de proiecte din vestul ţării care încurajează mersul pe bicicletă vor fi finanţate prin Fondul RO Bike Valley. Jumătate sunt din Caraş-Severin!
REȘIȚA – Municipiul Reșița își consolidează poziția pe scena internațională a educației, prin participarea la Conferința Internațională a Orașelor din Rețeaua UNESCO Learning Cities, desfășurată în prestigioasa metropolă Al Jubail Industrial City, din Arabia Saudită!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt gândurile lui Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, după alegerile parlamentare, evidențiind atât provocările, cât și punctele forte ale PSD în acest context!
REȘIȚA – Aceasta este părerea lui Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, despre ședința ordinară a Consiliului Judeţean de joi, 14 noiembrie!