CARANSEBEŞ – Primăria Caransebeş a fost ocolită din nou de rectificarea bugetară a Guvernului României, fiind una dintre cele două primării din judeţ care au primit 0 lei acum la final de an. Primarul Felix Borcean consideră că vicepremierul Sorin Grindeanu nu cunoaşte situaţia!
CARANSEBEȘ – E vorba de rețea nouă de gaz în cele trei zone văduvite de aceste servicii: Valea Cenchii, Teiuș și Gară!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a prezentat un bilanț a ceea ce a reușit să realizeze, împreună cu angajații municipalității, în anul care a trecut de la alegerile locale din septembrie 2020!
CARANSEBEȘ – Investitorul de la aeroport, Gabriel Olariu, i-a convins pe aleșii locali să fie de acord cu participarea municipalității la dezvoltarea unui pol de cercetare pentru industria aerospațială la Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Subprefectul de Caraș-Severin continuă să susțină că municipiul Caransebeș beneficiază de zero proiecte europene, în timp ce city managerul de la Caransebeș îi predă o lecție simplă de matematică!
CARANSEBEȘ – După ce, recent, un judecător de contencios de la Tribunalul Caraș-Severin îl repunea în funcție pe viceprimarul destituit de Felix Borcean, polițiștii locali și șefa Serviciului Juridic din Primăria Caransebeș nu au avut parte de același tratament din partea instanței cărășene!
CARANSEBEȘ – În ședința de consiliu local de la finele lui ianuarie, aleșii din Caransebeș au aprobat un parteneriat pentru un proiect de extindere a rețelelor de gaz la Jupa, Buchin, Bucoșnița și Bolvașnița! Acesta va fi depus în cadrul unei noi sesiuni de finanțare pe Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020!
CARANSEBEȘ – Asta propune noua organigramă a primăriei, după ce a fost aprobată de toți cei 19 consilieri locali. Cei mai afectați vor fi cei de la Poliția Locală Caransebeș, de unde 12 polițiști locali vor trebui să-și caute alt loc de muncă!
CARANSEBEȘ – Edilul municipiului de pe Timiș și Sebeș a avut un mesaj foarte clar pentru cei care au încercat un șantaj la organigrama Primăriei: se poate schimba și foaia!