CARAȘ-SEVERIN – Sindicaliștii din Poșta Română nu s-au lăsat intimidați de administrația companiei și au oprit lucrul chiar de 1 aprilie!
CARAŞ-SEVERIN – Să fie unul din efectele practice ale „strategiei de dezvoltare şi diversificare economică“ aplicate de Poşta Română?
CARAȘ-SEVERIN – Pensiile cărășenilor vor fi livrate, la domiciliu, în perioada 6-17 ianuarie 2022. Aceștia le mai pot ridica apoi de la ghișeele poștei, până în data de 19 ianuarie 2022!
CARAȘ-SEVERIN – În zilele de luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, toate oficiile poştale din oraşe şi sate vor fi închise!
ROMÂNIA – …dar şi câte un român din Mozambic şi Vanuatu. Compania Naţională Poşta Română a expediat prima tranşă de buletine de vot către alegătorii înscrişi în Registrul Electoral pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Trimiterile cu documente au plecat deja către 37 de ţări!