CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean Jaro Marșalic a vorbit despre prelungirea schemei de protejare a populației, dar și despre plafonul de 1 leu kWh, pentru spitalele publice și private, învățământul public și privat, furnizorii publici și privați de servicii sociale, indiferent de cantitatea de energie electrică pe care o consumă!
CARAȘ-SEVERIN – Recensământul intră în prelungiri! Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), perioada de culegere a datelor a fost extinsă până pe 31 iulie!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean Marius Damian atrage atenţia asupra faptului că toţi românii trebuie să participe la procesul de recenzare!
CARAŞ-SEVERIN – Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care stabilește măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale pentru un an de zile, începând cu data de 1 aprilie!
CARAȘ-SEVERIN. În condițiile în care suprafața pădurilor din județul Caraș-Severin este de cca. 420 mii de hectare, ocupând 50% din suprafața județului, la această adăugându-se și cea ocupată de vegetație forestieră instalată în afara fondului forestier, cu siguranță că resursa de lemn posibil de recoltat anual este suficientă!
CARAȘ-SEVERIN – Camera Deputaților a adoptat în această săptămână un proiect de lege care are ca obiect încadrarea livrării de lemne de foc pentru populație în cota redusă de TVA de 5%!
CARANSEBEŞ – Tibi Oghercin este omul care a deschis primul salon privat de frizerie şi coafură din Caransebeş în 1990. În întreaga sa carieră, i-au călcat pragul sute de mii de oameni, dar şi nume mari ale judeţului şi României!
CARAŞ-SEVERIN – Având în vedere că din vară se anunţă creşteri mari la gaze şi la energia electrică, deputatul Silviu Hurduzeu susţine că, alături de ceilalţi parlamentari PSD, vrea să combată efectul negativ al acestor creşteri!
REŞIŢA – Susţine primarul Ioan Popa, care mai crede că „a venit vremea ca municipiul să dea un nou start într-un domeniu tehnologic“, iar asta se va întâmpla cu ajutorul Universităţii din Cluj, în parteneriat cu firme de top!