REȘIȚA – După Caransebeș, și Reșița mărește taxele și impozitele cu 13,8% în corelație cu inflația. A fost unul dintre punctele de pe ordinea de zi a recentei ședințe de consiliu local, decizie luată de acum pentru anul fiscal următor!
REȘIȚA – Conform primarului Ioan Popa, zilele acestea este așteptată primirea proiectului tehnic, în baza căruia primăria să poată elibera autorizația de construire!
REȘIȚA – La Reșița, cad pe capete coşmeliile de pe Bd. Republicii și înflorește Piața Trandafirul. Demolarea a cinci asemenea „clădiri parazitare” în exprimarea primarului Ioan Popa a fost aprobată în recenta ședință de consiliu local!
REȘIȚA – Modernizarea căii ferate Reșița-Voiteni-Timișoara Aeroport este la Comisia Tehnico-Economică (CTE) de la Timișoara. Metroul S.A. și-a făcut treaba la timp și a finalizat studiul de fezabilitate care va trebui validat de comisia amintită!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit clasamentului pe țară, Caraș-Severinul, alături de Cluj, ocupă prima poziție, cu cele mai mari sume alocate prin PNRR!
REȘIȚA – Scriem asta cu referire la faptul că, pe porțiunea dintre Kaufland și Victoria, asfaltul a fost turnat de săptămâna trecută, doar mici „petice” încă așteptând covorul asfaltic. Oamenii PORR-ului au dat bice și, în trei zile, au asfaltat tronsonul în cauză!
REȘIȚA – Fitch Ratings a acordat orașului calificativul BBB-, unul identic cu ratingul României. Lucru onorant pentru oraș, întrucât ratingul este unul stabil cu sugestie de investiții. Informația a fost dezvăluită recent de primarul Ioan Popa cu referire la bondurile verzi pe care primăria intenționează să le emită în legătură cu tramvaiul și panourile din viitorul parc fotovoltaic!
REȘIȚA – La solicitarea primarului, Poliția Locală va închiria un cântar mobil pentru camioane. Asta deoarece Ioan Popa e decis să amendeze tot ce este supratonaj. Primarul a anunțat asta referindu-se la depozitul de fier vechi încă aflat în spatele Liceului „Traian Vuia”!
REȘIȚA – Zece bucăți, în valoare de aproximativ 500.000 de euro fiecare, vor sosi la Reșița până la sfârșitul anului. Vor fi garate într-o clădire nouă pe care PORR o va ridica în apropierea depoului de tramvaie!
REȘIȚA – Ne referim la „muntele”, pe care primarul Ioan Popa îl estimează la aproximativ 5 milioane de metri cubi de zgură de calitate foarte bună, care poate fi folosită la lucrări viitoare atât la Reșița, cât și în județ!
