CARAȘ-SEVERIN – În acest weekend au curs dosarele penale pentru alcool sau alte substanțe interzise la volan, unele dintre ele fiind pentru fapte comise pe DN 6, chiar de șoferi de TIR!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un cetățean bulgar de 33 de ani, care circula cu un ansamblu de vehicule pe DN 6, pe direcția Orșova-Caransebeș, când a fost tras pe dreapta, joi, la ora 9.34, în afara localității Petroșnița, de polițiștii Biroului de Drumuri Naționale și Europene!
BUCHIN – O femeie de 40 de ani, de loc din Bolvașnița, care urcase „parfumată“ la volan, a fost surprinsă azi-noapte, la ora 23.30, conducând un autoturism pe DN 6, în afara localității Buchin, de către polițiștii Biroului de Drumuri Naționale și Europene. Șoferița avea o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare indicată de aparatul etilometru!
PLUGOVA – Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs pe DN 6, la Plugova!
CARAŞ-SEVERIN – Pe lista celor arși figurează 47 de bicicliști, 38 de pietoni, 27 de… foști posesori de permis, dar și câteva sute de alți conducători auto!
CARAȘ-SEVERIN – Nici bicicliștii, nici pietonii n-au scăpat, 82, respectiv 42 dintre aceștia fiind sancționați contravențional. Asta în perioada 28 februarie- 3 martie, când cei de la Rutieră au aplicat nu mai puțin de 1.315 sancțiuni, dintre care 399 pentru viteză excesivă. Au fost de asemenea retrase 26 de certificate de înmatriculare!
CARAȘ-SEVERIN – În plus, 37 de conducători auto au rămas fără permis, iar alți 11 fără certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Toate pentru încălcări ale legislației rutiere, constatate în weekend, de polițiștii rutieri și de cei cu atribuții pe linie rutieră!
CARAŞ-SEVERIN – Peste 50 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 11.000 de lei!
CARAŞ-SEVERIN – Polițiștii rutieri din Caraș-Severin au intensificat activitățile de verificare în trafic a autovehiculelor care efectuează transport de persoane, pentru prevenirea și combaterea cazurilor de efectuare de transport neautorizat de persoane!
CARAȘ-SEVERIN – Așa a debutat paleta infracțională a zilei de joi, 11 ianuarie. Nu lipsesc nici alcoolul la volan, nici condusul unui vehicul neînmatriculat!