CARAŞ-SEVERIN – Decizia, aparent bruscă pentru unii, deloc surprinzătoare pentru alții, nu a fost însă una de moment!
CARAȘ-SEVERIN – Mișcarea Populară a rupt protocolul cu social-democrații, lucru care însă nu înseamnă că PMP va vota altfel decât PSD, după cum mărturisește șeful PMP Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Așa ne lasă să înțelegem formațiunea condusă de Lucian Voina, care aseară a dat publicității un comunicat sec, prin care anunță ruperea protocolului cu PSD și PRO România. Asta după ce zilele trecute, Forța Dreptei și USR Caraș-Severin au transmis că nu vor face nicio o alianță cu PMP atâta timp cât acest partid rămâne un apendice al PSD și votează cot la cot cu Crina și restul social-democraților din consiliul județean!
CARAȘ-SEVERIN – Lăsați fără membri în secțiile de votare, popularii cărășeni s-au plâns prefectului că PSD și PNL îi discriminează!
CARAȘ-SEVERIN – După ce în lumina reflectoarelor PMP și PNL pozau ca frații, în ascunzișuri, pemepiștii au luat-o pe arătura PSD. Din păcate pentru ei, PSD le-a arătat că vrea totul, uitând de iubirile de ocazie la primul vot pentru ciolanul de la spital!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă inițial numele pionului sacrificat pe tabla de șah era cert, în prezent niciunul dintre cei doi nu vrea să se urce pe eșafodul „tratatului de pace“ pus la cale între șefii liberalilor și PMP-iștilor cărășeni, Marcel Vela și Lucian Voina!
CARAȘ-SEVERIN – Dar numai până când PNL oferă funcţia de vicepreşedinte. Cu toate discuţiile în vederea încheierii unui acord de pace, iniţiate de senatorul liberal Marcel Vela cu Lucian Voina, șeful Mișcării Populare din județ, votul PMP-iștilor din Consiliul Județean a continuat să fie lipit de cel al PSD!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul Marcel Vela vorbește despre un acord de pace pentru care a bătut palma cu Lucian Voina, în calitate de președinte al PMP Caraș-Severin, urmând ca acesta să fie pus pe hârtii în zilele ce urmează!
CARANSEBEȘ – Dacă în iunie lipseau doi consilieri locali de la PSD și organigrama propusă de Adrian Dumbravă pica la vot, acum a venit rândul PMP să voteze împotriva organigramei, cot la cot cu cei de la PNL și USR. Asta deși, teoretic, PMP face parte din alianța care-l sprjină pe primarul Felix Borcean!
CARAŞ-SEVERIN – Sâmbătă, la ora 11, liderii celor trei formaţiuni politice, Silviu Hurduzeu, Ionuţ Popovici şi Flavius Nedelcea, vor semna un protocol de colaborare în acest sens, la sediul PSD Caraş-Severin. Scopul înţelegerii este acela de a face majorităţi în consiliile locale, de a duce aceeaşi politică administrativă în localităţile unde toate cele trei formaţiuni politice au aleşi locali!