CARANSEBEȘ – Jucătoarea ajunsă nu demult până pe locul 56 WTA (performanță la care puține tenismene pot spera) s-a întors acasă și îi va iniția pe cei mici în tainele sportului alb, în cadrul Clubului Sportiv Municipal Caransebeș. Antrenamentele se vor desfășura de două ori pe săptămână la Sala Polivalentă din cartierul Pipirig, iar Patricia Țig îi așteaptă pe copii să le împărtășească din experiența ei de jucătoare de performanță, cu două titluri și alte câteva finale în circuitul WTA!
CARANSEBEȘ – Jucătoarea născută și crescută la Caransebeș, cetățean de onoare al municipiului gugulan, s-a calificat în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la New York, US Open!
CARANSEBEȘ – Jucătoarea născută și crescută la Caransebeș, cetățean de onoare al municipiului gugulan, s-a calificat în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Paris, după ce a învins-o pe americanca Christina McHale (81 WTA), scor 6-4, 6-3!
CARAȘ-SEVERIN – Jucătoarea originară din Caransebeș s-a impus dramatic în finala de la Istanbul, după ce a trecut în trei seturi de fostul număr 5 mondial, Eugenie Bouchard. Primul titlu WTA, o performanță cu care puțini sportivi din lume se pot mândri!
CARAȘ-SEVERIN – Jucătoarea născută în Caransebeș, a 88-a jucătoare a lumii, are o săptămână excelentă pe malul Bosforului și s-a calificat în această seară în a treia finală WTA a carierei!
CARANSEBEȘ – Jucătoarea născută și crescută în Caransebeș, Patricia Țig (26 de ani, 88 WTA), s-a calificat marți dimineață în turul II la US Open, după o victorie categorică în fața japonezei Kurumi Nara (28 de ani, 142), scor 6-1, 6-0!
CARANSEBEȘ – Mai exact, tenismena născută la Caransebeș va fi a 84-a jucătoare a lumii, după parcursul excelent de la GSB Thailand Open, turneu dotat cu premii în valoare de 275.000 de dolari!
