CARANSEBEŞ – Ne referim la ceea ce a mai rămas dintr-o clădire lipită de muzeul din Caransebeș, adusă în discuție în recenta ședință a Consiliului Local Caransebeș. N-ar fi prima oară, pentru că și în mandatul precedent au fost dezbateri pe această temă!
REȘIȚA – Jaful de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, care ne-a lăsat fără obiecte de patrimoniu de o valoare istorică inestimabilă, a ridicat discuții legate și de securitatea instituțiilor muzeale din țara noastră. Pe meleaguri cărășene, în această perioadă, Muzeul Banatului Montan trece printr-un proiect de reabilitare. Și se pare că la Reșița există chiar ce lipsea muzeului din Olanda: paza umană!
CARANSEBEŞ – Pentru reabilitarea energetică a acestora ar fi nevoie de aproape 12 milioane de lei, bani care ar putea veni la Caransebeș prin Programul Regional Vest!
CARAŞ-SEVERIN – După curăţarea celor 126 de piese ce alcătuiesc statuia împărătesei Elisabeta a Austriei, zilele trecute au început montarea şi reconstituirea feței, precizează reprezentanţii muzeului din Caransebeş!
CARAȘ-SEVERIN – O inedită expoziție poate fi vizionată, la Reșița, vizitând cinci instituții publice județene din oraș!
REŞIŢA – Pe final de an, specialiştii Muzeului Banatul Montan au ales drept exponat al lunii decembrie brăţara de bronz spiralată, descoperită în apropierea localităţii Cornuţel!
CARANSEBEŞ – Asta spune șeful AquaCaraș, după ce s-a primit și autorizația de la Ministerul Culturii pentru descărcare arheologică prealabilă!
CARAȘ-SEVERIN – Amintind de atmosfera sălilor de cinema de demult, o selecție de afișe de film poate fi vizionată până spre finele lunii noiembrie la Muzeul Banatului Montan din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Un fragment de contemporaneitate oferit vizionării prin expoziția Permanent World Encyclopedia de la MBM!
REŞIŢA – Exponatul lunii septembrie la Muzeul Banatului Montan din Reșița îl reprezintă o fotografie panoramică, realizată în anul 1928 de către Hermann Stephanus Heel, fotograful oficial al Uzinelor de Fier și Domeniilor Reșița!