REŞIŢA – Pentru încărcarea maşinilor electrice la staţiile de pe raza municipiului Reşiţa, tariful pentru 1 kwh a fost stabilit de aleşii locali la 1 leu cu TVA inclus, la care se adaugă şi comisionul operatorului de plăţi!
REȘIȚA – Sub acest slogan, primăria etalează cele 16 autoturisme electrice Dacia Spring pe care le-a cumpărat accesând programul „Rabla” pentru instituții publice, derulat de Autoritatea Fondului de Mediu (AFM). Municipalitatea a atras 1,92 milioane de lei, bani cu care au fost achiziționate cele 16 Dacii „verzi”!
REŞIŢA – Creşterea numărului de maşini electrice atrage după sine adaptarea corespunzătoare a infrastructurii!
CARAŞ-SEVERIN – Iulie a fost prima lună în care numărul lor a trecut de 10 în judeţ şi de 2.000 în toată ţara!
REŞIŢA – Primăria municipiului a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) achiziţia unui număr de şapte autoturisme noi, pur electrice, care urmează a înlocui actualele rable aflate în exploatarea unor instituţii subordonate, printre care şi Poliţia Locală!
REȘIȚA – Nu e vreo greșeală în exprimarea de mai sus, întrucât nu ne referim la spații verzi, cum s-ar putea crede, ci la noi stații de încărcare pentru vehicule electrice, pe care primăria le vrea amenajate în oraș în perioada următoare!
REȘIȚA – Viitoarele locații vor fi amplasate în diverse puncte de pe întreg teritoriul Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – A fost luată decizia ca autoturismele cu zero emisii de CO2 să aibă numere distincte, deocamdată doar pentru a fi mai vizibile în traficul rutier!
TICVANIU MARE – Căminele culturale sunt în vizorul Primăriei Ticvaniu Mare. Se vrea și stație de alimentare electrică!
REŞIŢA – Administraţia locală reşiţeană a aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea a 24 de locuri în 12 noi staţii de reîncărcare a maşinilor electrice!
