CARAȘ-SEVERIN – Aproximativ 200 de iubitori ai jazzului au gătit și au degustat preparate tradiționale bănățene, într-un atelier dedicat patrimoniului culinar al Banatului istoric!
REȘIȚA – Cei care vor participa la cea de-a 30-a ediție a Gărâna Jazz Festival vor avea la dispoziție, și în acest an, un mijloc de transport dedicat. Transport Urban Reșița (TUR) pune în circulație JAZZ BUS, o cursă specială care va asigura legătura dintre Reșița și Poiana Lupului – Gărâna în perioada 9–12 iulie 2026!
BREBU NOU – Ediția aniversară a Gărâna Jazz Festival marchează trei decenii de existență și va avea loc între 9 și 12 iulie 2026, în inima Munții Semenic. Evenimentul aduce în fața publicului 21 de proiecte muzicale din 16 țări, desfășurate pe trei scene, într-un cadru natural devenit emblematic pentru iubitorii de jazz!
CARAȘ-SEVERIN – Uneori și unul, și altul, mai ales când vorbim despre Banatul Montan, unde le regăsim în topul preferințelor muzicale și culinare!
CARAȘ-SEVERIN – Din 15 proiecte pentru care i-a fost solicitat Consiliului Județean 1 milion de lei, vor fi cofinanțate doar 10, cu 548.800 de lei!
GĂRÂNA – Dacă pentru spectatori sunt locuri fără număr în Poiana Lupului, nu același lucru se poate spune despre paturile din proximitate!
VĂLIUG – Festivalul de jazz începe miercuri, dar muzica bună nu va ține loc de pus capul pe pernă!
GĂRÂNA – Ediția a 27-a a festivalului considerat printre cele mai bune din Europa are loc în perioada 5-9 iulie. Scena principală din Poiana Lupului și biserica catolică din Văliug vor fi gazdele a peste 80 de muzicieni valoroși și virtuozi din 18 țări. În program, muzicieni din Polonia, jazz-rock, funk, fusion, nordic jazz sau jazz vocal!
CARAŞ-SEVERIN – Staff-ul festivalului de jazz a anunţat deja primii artişti de valoare care vor evolua la începutul lunii iulie pe cele două scene de la Gărâna. În acest an, regalul de jazz de la Gărâna este programat să se desfăşoare între 6-9 iulie!
CARAȘ-SEVERIN – Festivalul de Jazz de la Gărâna a prilejuit o conferință de presă susținută de structurile implicate în asigurarea ordinii publice – Poliție, pompieri, jandarmi, dar și antidrog –, la sediul Poliției județului!
