Caraş-Severin, Romania
Tag

ioan popa

Browsing

REȘIȚA – Schimbări importante se anunță la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița. Primarul municipiului, Ioan Popa, a declarat că administrația locală ia în calcul o restructurare semnificativă a clubului, atât la nivelul secțiilor sportive, cât și al personalului. Edilul a subliniat că, deși clubul s-a dezvoltat în ultimii ani din punct de vedere organizatoric, eficiența anumitor secții este pusă sub semnul întrebării!

REȘIȚA – Înotătorul Denis Popescu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului, după ce în urmă cu câteva luni devenit campion european la 100 de metri fluture, în cadrul Campionatelor Europene U23 de natație găzduite de orașul Samorin (Slovacia), competiție la care a obținut și medalia de bronz la 50 de metri fluture!

REȘIȚA. Îmbunătățirea condițiilor în unitățile de învățământ din oraș, crearea unui mediu atractiv, prietenos, adaptat cerințelor educaționale ale secolului XXI, dar și susținerea excelenței educaționale au fost priorități absolute ale primarului Ioan Popa și ale echipei sale și în mandatul 2020-2024.

REȘIȚA – Este un om fericit? S-ar mai întoarce în mediul privat? Care va fi diferența dintre Reșița lui 2024 și cea din 2028? A reușit politica să știrbească ceva din prietenia cu Romeo Dunca? De ce tandemul Dunca-Popa ar fi mai bun decât Hurduzeu- Popovici? Cum va rezolva problema traficului și a locurilor de parcare în zonele aglomerate ale orașului? Dacă ar fi pus să aleagă între Marcel Vela și Romeo Dunca, pe cine ar alege? Sunt doar câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri le veți afla luni, 27 mai, la ora 18, într-un dialog Nina Curița-Ioan Popa. Live, din redacția CAON!