CARAȘ-SEVERIN – Subprefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a oferit primele clarificări oficiale importante după sentința pronunțată, în primă instanță, în dosarul privind devalizarea stațiunii Băile Herculane!
BOZOVICI – Comuna intră oficial în rândul stațiunilor turistice din România, o recunoaștere care deschide noi perspective de dezvoltare pentru Valea Almăjului!
REȘIȚA – De acum, în anumite condiții, investitorii care creează noi locuri de muncă la Reșița vor putea beneficia de facilități fiscale!
REŞIŢA – Acesta este numărul investitorilor care ar putea veni în Parcul industrial din Reșița. Discuțiile sunt în curs, dar nimic concret deocamdată!
REȘIȚA – Municipalitatea este în tratative avansate cu doi investitori germani, interesați să investească la Reșița!
REȘIȚA – Municipalitatea va da 70% din resursele financiare pe investiții. Iar investitorii sunt atrași după o rețetă marca Oradea, care ar putea reduce impozitele potențialilor doritori cu până la 80%!
REȘIȚA – Întrebăm asta cu referire la cele două companii cu care primăria poartă discuții. Una este lider european în producția de feronerie pentru geamuri și uși termopan!
REŞIŢA – Primarul Nelu Popa are o serie de obiective pentru acest an, însă trei dintre acestea sunt prioritare. De asemenea, edilul Reşiţei speră în aducerea în Parcul industrial a încă doi mari investitori!
REȘIȚA – Reșița, în „pericol” să fie asaltată de nemți. Dar sunt pașnici, pentru că vor să investească. Ne referim la două companii germane cu care primăria poartă discuții după ce acestea s-au arătat interesate de oraș!
CARAŞ-SEVERIN – Semne bune şi optimism legate de relansarea unor activităţi la Reşiţa, Oţelu Roşu şi Moldova Nouă!
