Caraş-Severin, Romania
Tag

inovatie

Browsing

CARAȘ-SEVERIN – Pentru asta militează deputatul social-democrat Marius Isac, în Parlamentul României. În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din cadrul Camerei Deputaților, social-democratul cărășean Marius Isac susține reconversia fostelor zone miniere, fapt pe care-l consideră o investiție în viitorul energetic al țării!

VEST. Universitatea de Vest din Timișoara are plăcerea de a anunța obținerea certificatului de acreditare nr. 152/2024, împreună cu ordinul nr. 20616 privind acreditarea și acordarea titlului de entitate a infrastructurii ReNITT pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul Universității de Vest din Timișoara, consolidând astfel angajamentul instituției față de promovarea inovației și a transferului tehnologic.

CARAŞ-SEVERIN – Prima ediție a Fondului Ştiinţescu în Banatul Montan a fost un adevărat succes. Anul trecut, prin acest program au fost finanţate opt proiecte educative în domeniul ştiinţei. Recent, au fost desemnaţi câştigătorii celei de-a doua ediţii. Nu mai puţin de 21 de proiecte captivante şi inovatoare au fost selectate pentru a fi implementate atât în Reşiţa, cât şi în alte localităţi din Caraş-Severin, semn că acest program a „prins“ în rândul copiilor şi tinerilor!