CARAȘ-SEVERIN – Instrumentul menit să protejeze jaful pădurilor este din ce în ce mai folosit tocmai pentru a acoperi ilegalitățile cu iz penal și contravențional. Doar din 2 până în 13 martie, polițiștii cărășeni și specialiștii silvici ai Gărzii Forestiere Timișoara au pus la cale acțiuni în urma cărora au fost confiscați peste 200 de metri cubi de material lemnos!
CARAȘ-SEVERIN – 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi cumulând 46.000, au fost aplicate în urma a 150 de controale derulate în cadrul a 70 de acțiuni. Practic a plouat cu acțiuni în zona pădurilor județului, în sfera exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos!
CARAȘ-SEVERIN – O acțiune derulată timp de 13 zile în județ, pe linie silvică, a atras amenzi de 67.000 de lei și confiscări de 306 metri cubi de lemne, din care 8 au fost confiscați fizic, restul valoric!
CARAȘ-SEVERIN – Și alte suprafețe ar putea beneficia timp de 20 de ani de „prima de sechestrare forestieră“, majorată de curând la 640 de euro/an/ha!
CARAȘ-SEVERIN – În județ vor fi amplasate în curând 10 sisteme fixe de monitorizare a transporturilor de masă lemnoasă!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 5.000 ha de pădure privată nu au fost încă preluate în pază, în ciuda notificărilor transmise în urmă cu opt ani!
CARAȘ-SEVERIN – Timp de opt zile, în județ au fost derulate 96 de acțiuni pe drumurile publice și 147 de verificări și controale. În cadrul acestora au fost controlate 132 de autovehicule de transport material lemnos, s-au făcut patru verificări în SUMAL și au fost controlate nouă depozite de material lemnos și două instalații de prelucrare a lemnului!
MOLDOVA NOUĂ – Neconcordanțele între stocuri, dar și în privința datelor încărcate în SUMAL 2.0, avizele de însoțire nevalabile și neîmprejmuirea depozitelor au atras amenzi de 27.000 de lei și confiscarea materialului lemnos valorând undeva la peste 178.000 lei!
CARAȘ-SEVERIN – În șase zile, pădurile din județ au generat amenzi contravenționale de 65.000 de lei și confiscări de peste 175 de metri cubi de masă lemnoasă!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 7-15 decembrie, polițiștii cărășeni, alături de specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au derulat controale pe linia circulației și comercializării materialului lemnos, dar și asupra modului de introducere a informațiilor legate de transporturi în aplicația SUMAL 2.0!
