CARANSEBEŞ – Zilele trecute vă prezentam imagini cu proptele de pe peronul gării din Caransebeș, care a devenit un real pericol pentru cei nevoiți să ia trenul spre diferite destinații!
CARANSEBEȘ – Deși inițial se dorea închiderea întregului tronson, de la Penny până la BCR, Strabag va asfalta cele două străzi importante ale municipiului pe etape. Asta pentru a nu se da peste cap circulația rutieră!
CARANSEBEŞ – Municipalitatea are proiectele pregătite și așteaptă deschiderea liniilor de finanțare prin programul anunțat de Guvern!
CARANSEBEȘ – Asta au aprobat consilierii locali, reuniți vineri într-o nouă ședință de îndată!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului nu are emoții în ceea ce privește asfaltarea străzilor, care se derulează în aceste zile în municipiul de pe Timiș și Sebeș!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a dat o veste bună și a anunțat că de acum e sigur: spitalul modular se va face! Potrivit edilului, spitalul modular care va fi construit în spatele actualului spital înseamnă un plus pentru sistemul sanitar din Caransebeș!
CARANSEBEȘ – Se extinde și modernizează iluminatul public stradal și pietonal pe străzile Laurențiu Iancu și Carmen Sylva, ultima, din Jupa!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea a demarat ieri lucrările de pregătire a amplasamentului noului spital modular, investiție de 3 milioane de euro, finanțată din bani europeni!
CARANSEBEȘ – Este amplasată în zona Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare-Parchet, cum urci podul spre ștrand, și a fost realizată de un tânăr artist plastic din Caransebeș!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a prezentat un bilanț a ceea ce a reușit să realizeze, împreună cu angajații municipalității, în anul care a trecut de la alegerile locale din septembrie 2020!
