CARAȘ-SEVERIN – Aceasta e valoarea totală a celor 16 contracte scoase la licitație în această perioadă de Direcția Silvică a județului! Cea mai mare sumă, respectiv 15,45 milioane lei, a fost alocată unui număr de 14 contracte ce vizează achiziționarea de „Servicii de exploatare masă lemnoasă și transport bușteni lemn fasonat pentru anul 2026“!
CARAȘ-SEVERIN – Intrarea în exploatare comercială a liniei de interconexiune cu Serbia conduce la creșterea capacității de interconexiune cu până la 300 MW!
CARAȘ-SEVERIN – Mandatele, emise de Tribunalul Caraș-Severin, au vizat locații din 6 județe și în capitală!
CARAȘ-SEVERIN – În lipsa unei licențe de exploatare a agregatelor minerale, în județ a fost patentată o altă procedură de a le procura!
CARAȘ-SEVERIN – Perspectivele nu sunt promițătoare, pentru că un astfel de dosar ar putea trena un an, doi sau chiar trei!
CARAȘ-SEVERIN – În mai puțin de 3 luni, tânăra de 28 de ani le-a produs proxeneților – mamă și fiu – peste 35.000 de lei!
BĂILE HERCULANE – Dunca propune redeschiderea lui, prin asocierea Consiliului Județean cu Primăria orașului și cu AquaCaraș!
ROMÂNIA – Probabil că foarte mulți dintre voi (încă foarte mulți!) vă întrebați, cum naiba se face că, din 2004, de la cedarea PETROM către OMV, această companie austriacă (cel puțin asta spun datele oficiale) reușește să facă ce vrea, când vrea, unde vrea și cu cine vrea … în România? Putem afirma, fără să greșim, că OMV este în România … ca acasă sau chiar mai bine ca acasă, în Austria!
CARAŞ-SEVERIN – În timp ce, în judeţ, importante resurse minerale aşteaptă să fie explorate, exploatate şi valorificate!
MOLDOVA NOUĂ – Exploatarea cuprului sună promițător pentru Moldova Nouă. Asta concluzionează reprezentanții autorităților locale din Clisură după o întrunire pe tema reluării exploatării zăcămintelor din oraș!
