CARANSEBEȘ – Solicitarea comunei situate la 13 kilometri de Caransebeș, de a adera la transportul electric care pleacă deja din municipiul de pe Timiș și Sebeș spre Buchin și Turnu Ruieni, a ajuns în dezbaterea consilierilor locali!
CARAȘ-SEVERIN – Întrucât un bilanț detaliat încă este în lucru, prefectul județului a trecut în revistă doar în linii mari momentele importante ale anului 2025!
CARAȘ-SEVERIN – Despre unele din marile teme preluate din 2024 există informații, pentru alte doar perspective, optimism și speranțe!
CARANSEBEȘ – Noul transport public electric din Caransebeș a fost ieri în atenția consilierilor locali, după ce pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte privind societatea InterTrans, urmașa Transal Urbis pe parte de transport!
CARAȘ-SEVERIN – Loturile din județ ale liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean vor fi reabilitate încă în acest deceniu!
CARAȘ-SEVERIN – După știința prefectului Ioan Dragomir, activitatea fabricii de tunuri ar putea fi reluată în decembrie cu producția de obuze!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul județului, Ioan Dragomir, e însă sceptic că toți aceștia au înțeles mare lucru și că de la anul nu va mai merge cum mergea!
CARAȘ-SEVERIN – E doar una dintre observațiile prefectului Ioan Dragomir, fost șef de Finanțe, pe marginea textului unei informări privind combaterea evaziunii fiscale!
CARAȘ-SEVERIN – În opinia prefectului Ioan Dragomir, consecințele reformelor din sistemul sanitar vor fi dureroase în cazul unora dintre spitalele din județ!
CARANSEBEȘ – Stopate la jumătatea lunii septembrie din cauza scandalului de luare de mită în care a fost implicat fostul manager, lucrările merg mai departe, de data aceasta realizate de către angajații municipalității!
