CĂVĂRAN – Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 7 și 10 minute, pe DN 6, la fața locului sosind pompierii militari și echipajele SMURD din Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Este isprava unui conducător auto prins în depășire pe „Drumul Morții“, peste linia continuă, cu o viteză de 125 km/h, pe un tronson unde ar fi trebuit să aibă maximum 70! Risca să rămână pieton, iar acum riscă să rămână la răcoare…
CARAȘ-SEVERIN – În jur de 70 de polițiști și jandarmi au descins, sâmbătă și duminică, în Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă și în zona rurală adiacentă. Acțiunile cu efective mărite au vizat menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și prevenirea și combaterea faptelor antisociale!
MEHADIA – Polițiștii rutieri din stațiunea Băile Herculane au tras pe dreapta alt pericol public, pe supranumitul „Drum al Morții“, DN 6 (E70). Încă un conducător auto inconștient, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, a fost surprins în trafic, la ora 3.25, în afara localității Mehadia!
CARAȘ-SEVERIN – A dat dovadă de inconștiență maximă, circulând fără semnalizare și stopuri de frână la remorcă, pe „Drumul Morții“. Ne referim la conducătorul unui ansamblu de vehicule, cu numere de Bulgaria, format dintr-o platformă cu remorcă, care transporta alte 3 autoturisme, și care circula pe DN 6, care-și improvizase cablurile care făceau legătura dintre vehicul și remorcă!
SACU – Bărbatul de 48 de ani a făcut o întoarcere peste linia continuă, pe DN 6, pe raza comunei Sacu!
CARAȘ-SEVERIN – Peste 100 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi de 38.000 de lei, au fost aplicate sâmbătă și duminică. Oamenii legii au reținut 6 permise, 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere!
CARAȘ-SEVERIN – Un conducător de autocamion a fost prins trișând aparatura, pentru a conduce continuu, nestingherit, pe „drumul morții“, chiar și peste cele 9 ore permise de lege!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a reacționat dur după tragedia produsă pe DN 6, în urma căreia o familie din comuna Dârvari, județul Mehedinți – tatăl și cei doi copii – a murit în urma impactului cu un camion condus de un șofer bulgar, intrat pe contrasens!
CARAȘ-SEVERIN – Este semnalul de alarmă transmis de Sindicatul Europol, în urma celei mai recente tragedii produse pe DN 6, care consideră că fără prezența oamenilor legii în stradă, siguranța și prevenția nu există!
