CARAȘ-SEVERIN – Anchetatorii vorbesc despre trafic de minori, instigare la trafic de minori, pornografie infantilă, viol săvârșit asupra unui minor, viol și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor!
CARAȘ-SEVERIN – 37 de mandate de percheziție au fost puse în scenă azi, în Caraș-Severin, Timiș, Dâmbovița și Alba, inclusiv în două penitenciare! Sunt puse în executare și 45 de mandate de aducere pentru audieri ce se vor derula la sediul DIICOT Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Opt asemenea mandate au fost puse în aplicare în județul nostru și în Timiș, la presupuși membri ai unei rețele de droguri de mare risc, care a înflorit în Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este valoarea estimată a pachetelor ridicate în urma a 7 percheziții domiciliare, de la o rețea de contrabandiști, în dosar fiind deja făcute două rețineri, cu propuneri de arestare preventivă!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o rețea care aducea în țară, oficial, migranți cu avize de muncă, pentru a-i duce de fapt în spațiul Schengen!
CARAȘ-SEVERIN – 23 de percheziții în cele două județe, 28 de persoane conduse la audieri, 11 reținuți, ulterior 7 arestați, 13 sub control judiciar!
CARAȘ-SEVERIN – În această dimineață, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Caraș – Severin efectuează 4 percheziții domiciliare într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea au vizat locații din Caraș-Severin și alte 5 județe și o rețea care transporta migranți preluați de pe malul bulgăresc al Dunării, apoi transportați spre vestul țării, pentru a ajunge în vestul Europei, în special în Germania!
POJEJENA – În această dimineață, procurorii desfășoară, din nou, percheziții atât la locuința lui Omer Radovancovici, cât și la cabana de vânătoare pe care o are acesta la Berzasca. Perchezițiile au loc după ce Protecția Copilului Caraș-Severin i-a sesizat pe cei de la DIICOT Caraș-Severin cu privire la un nou caz de trafic de minori!
BĂUȚAR – Miercuri, 1 noiembrie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat o percheziție domiciliară la Băuțar, la două persoane bănuite de înființarea a 3 culturi de droguri de risc (canabis), pe o suprafață de 600 de metri pătrați!
