REȘIȚA – În ultima ședință de consiliu local a fost aprobată vânzarea către chiriași a încă șase asemenea locuințe. Două dintre acestea sunt pe strada Fântânilor, una pe Valea Domanului și trei pe Aleea Pinilor. Prețurile pentru locuințele ANL au devenit mai accesibile, tentând chiriașii să le cumpere și primăria să le vândă!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu ne-a vorbit despre o inițiativă a PSD, menită să protejeze minorii, care va acorda țigărilor electronice același tratament ca și celor clasice!
CARANSEBEŞ – Lipsa unei săli pentru sport de performanță, care să aparțină municipalității, a fost readusă în discuție de consilierii locali din Caransebeș. Într-o recentă ședință, aceștia au dat ca exemple pozitive Reșița și Lugojul și au interpelat conducerea administrației locale cu privire la posibile finanțări guvernamentale sau europene pentru astfel de săli!
REȘIȚA – Consiliul local a aprobat vânzarea către chiriași a 12 asemenea locuințe din totalul de 400. Este vorba despre șapte apartamente de pe str. Pinilor, trei de pe str. Fântânilor și două de pe str. Sportului!
REȘIȚA – Primăria Reșița, pregătită să cumpere acțiunile pe care Consiliul Județean Timiș încă le deține!
REŞIŢA – Peste 800.000 de euro este suma care urmează să fie bugetată de administraţia locală în vederea achiziţiei altor active aflate în proprietatea societăţii UCMR SA, în insolvenţă!
REŞIŢA – Şedinţa fulger a aleşilor locali de acum câteva zile a avut pe ordinea de zi două proiecte de hotărâre referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune în vederea achiziţionării a două imobile aflate în proprietatea SC UCMR SA, societate aflată în insolvenţă!
CARAȘ-SEVERIN – Și anul acesta cei interesați să-și cumpere vechime în muncă, pentru a-și rotunji stagiul de care au nevoie, o pot face la un cost raportat la salariul minim, ceea ce înseamnă cel puțin 750 lei pentru o lună de vechime, respectiv 9.000 de lei pentru un an!
CARANSEBEȘ – E afirmația antrenorului federal Cristian Dragomir, care a primit interzis, alături de sportivii săi, pe stadionul CFR, după ce locația a intrat în posesia unei asociații din satul Valea Bistrei, condusă de fostul șef al gării, Alexandru Silvășan!
ADVERTORIAL. Dacă nu ați făcut-o niciodată, cumpărarea unei noi perne este o experiență distractivă. Atunci când vizitați un magazin de specialitate, vă încurajăm să vă dați jos pantofii, să vă simțiți confortabil și să testați fiecare pernă pe patul de probă!