TURNU RUIENI – Creșteri ale debitului și nivelului apei sunt înregistrate pe râul Sebeș, în zona Turnu Ruieni, ca urmare a precipitațiilor semnificative din ultimele 24 de ore și a topirii stratului de zăpadă!
ADVERTORIAL. Pe măsură ce tragem linie la finalul acestui an, suntem mândri să împărtășim realizările echipei Maxagro în domeniul producției de betoane. Cu trei stații moderne amplasate strategic în Reșița, Bocșa și Gătaia, am reușit să fim aproape de proiectele oamenilor și să oferim soluții rapide și de calitate.
CARAȘ-SEVERIN – Din iulie până în octombrie au fost înmatriculate nu mai puțin de 534 de firme noi, mai mult cu 52 decât în primele șase luni ale anului!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru ei, administrația județeană a aprobat accesarea unei finanțări europene nerambursabile de peste 6 milioane de lei, pentru terapii speciale!
CARAȘ-SEVERIN – La finele lunii iunie, 22.825 de cărășeni se aflau în evidența medicilor ca suferind de acestă boală, în timp ce mulți alții probabil nici nu știu că o au!
ROMÂNIA – E.ON Energie România a instalat, în primele șase luni ale acestui an, peste 2.270 de sisteme fotovoltaice pentru clienții rezidențiali, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, ritmul instalărilor ajungând la vârfuri de 40 pe zi, în ultima perioadă!
CARAȘ-SEVERIN – Față de prima jumătate a anului trecut, în 2025 s-au cumpărat cu 50% mai multe terenuri extravilane, cu 21% mai multe apartamente și cu 16% mai multe mașini!
ADVERTORIAL. Află cum România devine un hub regional în industria de gaming, cu studiouri locale, eSports, platforme online și investiții în dezvoltare digitală.
CARAȘ-SEVERIN – Ambele răspunsuri pot fi corecte, conform analizei DSP privind dinamica bolilor cronice în perioada 2018-2023!
REȘIȚA – Procentul mediu ponderat al creșterii salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale este de 12-15%!
