CARANSEBEŞ – E una din concluziile primarului Felix Borcean când vine vorba despre întîrzierile la proiectele antamate de la nivel central de CNI sau ANL. Ne referim la creșa din Racovița, bazinul din Teiuș sau blocul ANL de la Jupa, trei proiecte mari la care constructorii au fost desemnați direct de la București, fără vreo implicare a municipalității caransebeșene. Toate trei proiectele cu întârzieri mari!
CARANSEBEȘ – E vorba de firma din Măgurele care câștigă contracte pe bandă rulantă de zeci de milioane de lei la Compania Națională de Investiții pentru bazine de înot, creșe și săli de sport, însă anul trecut nu a raportat decât 6 angajați!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, firma din București desemnată să construiască noua creşă din comuna Măureni a postat primele imagini cu macheta acestei unităţi de educaţie timpurie. Creşa va avea 70 de locuri, ceea ce înseamnă 7 grupe de copii cu vârsta de până la trei ani!
CARANSEBEȘ – Trei investiții importante sunt în faza de început la Caransebeș. Ne referim la blocul de locuințe pentru tineri de la Jupa (foto), investiție derulată prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), dar și la bazinul de înot și creșa care se construiesc prin Compania Națională de Investiții (CNI)!
CARANSEBEŞ – Primarul Caransebeșului a parafat la București contractul de finanțare pentru noua creșă din municipiu, una de tip mediu, conform Programului național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării!
REŞIŢA – În cadrul unui proiect-tip, o nouă creşă urmează să fie construită în Reşiţa, pe Aleea Roman, cu finanţare prin PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce la Caransebeș vorbim despre una din primele 15 creșe noi pentru care a fost deja semnat contractul de execuție, la Moldova Nouă creșa este în stadiul obținerii finanțării!
CARANSEBEȘ – Noua creșă a Caransebeșului a stârnit interesul pentru cinci asocieri de firme care vor să facă proiectarea (faza adaptare la amplasament), execuția lucrărilor și asistența tehnică pe perioada acestora!
REȘIȚA – Aceasta se va construi în Govândari, după un proiect tip, de dimensiuni reduse, cu o valoare estimată de 8,4 milioane de lei, fără TVA. Și va găzdui în total 40 de copii, în patru grupe!
CARAŞ-SEVERIN – În primul rând, vor fi create două grupe noi de creşă, fiind de asemenea predat amplasamentul către Compania Naţională de Investiţii, pentru construirea unei creşe noi!