CARAȘ-SEVERIN – Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a atras atenţia asupra problemelor majore din implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), subliniind că proiectele fără contracte semnate până în prezent ar trebui eliminate!
REȘIȚA – Primarul Reșiței a explicat că viteza de lucru și profesionalismul au stat la baza încredințării directe a unor contracte către firma de arhitectură din București!
CARAȘ-SEVERIN – Instituția Prefectului așteaptă propuneri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județ!
CARAȘ-SEVERIN – O spune șeful județului, vorbind despre contractele cu atribuție directă, care s-ar fi dat fără licitație, atribuite în timpul administrației precedente!
REȘIȚA – Cristi Bobar îi va exclude din club pe juniorii care au contracte cu CSM Reșița și care nu se prezintă la antrenamentele echipei mari! Acest lucru nu este o noutate: în trecut au mai fost situații în care unii fotbaliști nu s-au prezentat în cantonamentul echipei mari și au preferat apoi să joace în ligile de la județ!
REȘIȚA – Înființată în februarie în vederea preluării activității de bază a UCMR, societatea întâmpină 2025 cu un plan de investiții de 25 de milioane de euro, aprobat de Hidroelectrica!
REȘIȚA – Șeful Hidroelectrica și-a susținut afirmația cu ultima lucrare realizată la fosta UCMR, acum UCMH, pentru hidrocentrala de la Porțile de Fier. În opinia lui Borbely, făcută publică la o conferință pe teme economice, această lucrare transmite un mesaj puternic că la Reșița lucrurile au intrat pe un făgaș bun, dar încă este de lucru, după 13 ani de inactivitate!
REȘIȚA – Pentru susținerea contractelor deja semnate de UCMH cu Hidroelectrica, urmează a fi derulat și un ambițios program de retehnologizare!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit prefectului Ioan Dragomir, pentru lucrările din programul de dezvoltare a infrastructurii n-ar exista, de fapt, contracte de finanțare!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre RMN-ul de la județean, despre un medic internist, unul de familie pentru Berliște, o clinică de investigații de rezonanță magnetică și un cabinet psihiatric!