CARAȘ-SEVERIN – Rata de promovare a fost de 64,86%, iar rezultatele finale ale acestei etape vor fi afișate în 15 octombrie, după soluționarea contestațiilor!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, pentru cele 130 de funcții de conducere disponibile în județ s-au înscris 78 de persoane. Perioada de înscriere s-a încheiat pe 2 octombrie!
CARAȘ-SEVERIN – Oficialul își încheie un prim mandat de 4 ani și jumătate și pornește pe drumul unui nou mandat de 4 ani, câștigat prin concurs!
CARANSEBEȘ – Aflat la conducerea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș din toamna lui 2025, managerul interimar Octavian Dena a câștigat concursul organizat pentru funcția de manager pentru următorii patru ani!
REȘIȚA – Într-o atmosferă festivă și plină de emoție, Colegiul Național „Diaconovici-Tietz“ a găzduit luni, 18 mai ceremonia de înmânare a diplomelor pentru atestatele internaționale de limbă germană DSD I și DSD II, precum și a certificatelor pentru nivelurile A1 și A2!
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii militari cărășeni au obținut rezultate remarcabile la faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat!
CARANSEBEŞ – Primăria Municipiului Caransebeș, în parteneriat cu Aeroclubul României, a dat startul pregătirilor pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii – Caransebeș Airshow 2026, spectacol aviatic dedicat Zilei Copilului. Evenimentul va avea loc pe 7 iunie 2026, pe Aeroportul Caransebeş, iar până atunci organizatorii lansează o provocare creativă pentru cei mici și pentru toți pasionații de aviație: realizarea posterului oficial al ediției din acest an!
REȘIȚA – FC Nera Bogodinț vine cu o inițiativă inedită pentru comunitatea locală și lansează în Reșița un concept nou de eveniment: Reșița Football Quiz, o competiție dedicată tuturor pasionaților de fotbal!
REȘIȚA – Reșița Stairs Challenge 2026 revine pe 4 aprilie cu una dintre cele mai spectaculoase provocări sportive urbane din vestul țării!
