REȘIȚA – Vorbim despre „descinderea” făcută azi de polițiștii cărășeni în Parcul Tricolorului din Reșița. Aceștia au intervenit cu… opt standuri de prezentare a tehnicii din dotare, armamentului și autospecialelor de serviciu. S-a întâmplat cu prilejul împlinirii, pe 25 martie, a 201 ani de la înființarea și atestarea Poliției Române!
CARAŞ-SEVERIN – Cu o investiţie de aproximativ 20 de milioane de lei, Cetatea Sfântul Ladislau de la Coronini ar putea fi inaugurată în această vară!
CARAȘ-SEVERIN – Drumul județean consumă, potrivit șefului județului, foarte, foarte mulți bani, fiind necesară importanta suplimentare pentru ca acesta să fie reabilitat cum trebuie pe toți cei 40 de kilometri, fără riscul căderilor de pietre de pe versanți!
REȘIȚA – Poeții reșițeni, oamenii de cultură și iubitorii versului au sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei alături de Robert Șerban și Mariana Stratulat. Cei doi și-au lansat volumele „Învederatul”, respectiv „O sută și una de poezii” alături de publicul prezent la evenimentul desfășurat pe platoul din fața Palatului Cultural!
CARAȘ-SEVERIN – A VII-a ediție a Cupei MIADOs la judo s-a desfășurat zilele trecute la Sibiu, la categoriile de vârstă U12, U14 și U16! S-au înscris 750 de sportivi de la 70 de cluburi din România, Moldova și Ucraina, iar printre participanți s-au numărat și judoka de la Energetica CSM Caransebeș și CS Oțelu Roșu!
REȘIȚA – Recent s-au desfășurat campionatele regionale de înot la Baia Mare, iar de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au participat trei sportive: Anamaria Lozici, Amalia Mușuțan și Ioana Popa!
REȘIȚA – Joi, 23 martie, între orele 9.00 și 16.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin desfășoară o misiune de distrugere a muniției provenite din activitatea de asanare, în poligonul SC Arsenal Reșița SA din municipiul Reșița, situat pe strada Bârzăviței, la nr.4!
