REȘIȚA – Scrie Ioan Popa după ploile de marți. „N-ai cum să te plictisești în meseria asta!”, argumentează primarul. Asta după ce, într-o discuție telefonică cu unul dintre cei doi ingineri PORR, i-a spus că-i invidiază pentru că, în meseria lor, ineditul e la tot pasul și că, în timp ce spectatorii explică ce și cum trebuie făcut, ei sunt pe teren și trebuie să înscrie!
TOPLEȚ – DN 6 e din nou scenă de accident rutier, de această dată pe raza localității Topleț. Evenimentul, raportat la 112, a implicat o singură mașină, în urma acestuia rezultând două victime, ambele conștiente, din fericire neîncarcerate!
CARAȘ-SEVERIN – Spune deputatul liberal Jaro Marșalic, după promulgarea noilor Legi ale Educației, care urmăresc sprijinirea dascălilor, îmbunătățirea calității învățământului, reducerea abandonului, extinderea sistemului dual și consolidarea integrității academice!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce Banatul de câmpie, Crișana, Maramureșul, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei și în multe zone montane se anunță cod galben de instabilitate atmosferică (de la ora 12.00), pentru zona de munte, sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei și nord-vestul Moldovei se anunță cod portocaliu (de la 14.00 la 23.00)!
CARANSEBEȘ – „Are informații greșite!”, spune, în replică, directorul medical al unității spitalicești!
CARAȘ-SEVERIN – Iar contorul amenzilor contravenționale a ajuns la 31.000 de lei, în urma unor acțiuni și controale silvice, derulate timp de 8 zile, în Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Mai multe drumuri din județ sunt în vizorul lui Romeo Dunca. Decizia se ia luna aceasta. Mai exact, în ședința din luna iulie a Consiliului Județean (CJ), până la momentul căreia se speră că guvernul va face împărțeala!
REŞIŢA – Aproape 65 de mii de euro va primi proprietarul unui teren aflat pe coridorul lucrărilor!
CARANSEBEȘ – Carbage (joc de cuvinte între mașină și gunoi, adică o rablă) Run – The Ultimate Roadtrip a poposit câteva zile pe Aeroportul Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – După-amiaza s-a încheiat cu un cod portocaliu de scurgeri importante de pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație, fiind afectat, în Caraș-Severin, bazinul Timiș – afluenții mici afectați sectorului în aval de Caransebeș, amonte de Lugoj!
