CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului vorbește despre delapidări de milioane și sume importante de bani puse sub sechestru care nu au fost recuperate la timp de fosta conducere a CJ, astfel că faptele s-au prescris!
GRĂDINARI – Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe DN 57, la Grădinari, la intersecția cu Reșița, în care au fost implicate un microbuz și un autobuz!
REȘIȚA – În prima etapă a noului sezon al Ligii 2, CSM Reșița va juca acasă, pe 5 august, cu AFC Unirea Slobozia!
FOROTIC. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Forotic anunță finalizarea proiectului cu titlul „Consolidarea capacității unității de învățământ din Comuna Forotic, în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul Sars-Cov-2”, cod SMIS 149774, depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, Obiectivul Specific 10.1 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale.
FÂRLIUG. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Fârliug anunță finalizarea proiectului cu titlul „Consolidarea capacității unității de învățământ Școala Gimnazială Fârliug, Comuna Fârliug, județul Caraș-Severin, de gestionare a situației de pandemie generată de virusul Sars-Cov2”, cod SMIS 149769, depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, Obiectivul Specific 10.1 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale.
TURNU RUIENI. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Turnu Ruieni anunță finalizarea proiectului cu titlul „Consolidarea capacității unității de învățământ preuniversitar din Comuna Turnu Ruieni, Județul Caraș-Severin, de gestionare a situației de pandemie generată de virusul Sars-Cov-2”, cod SMIS 148083, depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, Obiectivul Specific 10.1 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale.
VĂRĂDIA. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vărădia anunță finalizarea proiectului cu titlul „Consolidarea capacității unității de învățământ Școala Gimnazială ”Romulus Fabian” Vărădia, Comuna Vărădia, Județul Caraș-Severin, în vederea gestionării situației de pandemie generate de virusul Sars-Cov-2”, cod SMIS 149976, depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, Obiectivul Specific 10.1 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale.
LĂPUȘNICU MARE. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Lăpușnicu Mare anunță finalizarea proiectului cu titlul „Consolidarea capacității unității de învățământ Școala Gimnazială Lăpușnicu Mare, Comuna Lăpușnicu Mare, Județul Caraș-Severin, de gestionare a situației de pandemie generată de virusul Sars-Cov-2”, cod SMIS 149772, depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, Obiectivul Specific 10.1 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale.
TÂRNOVA. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Târnova anunță finalizarea proiectului cu titlul „Consolidarea capacității Scolii Gimnaziale Târnova, Comuna Târnova, Județul Caraș – Severin, în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul Sars-Cov-2”, cod SMIS 143584, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie, Obiectivul Specific 10.1 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale.
