CARAŞ-SEVERIN – Consiliul Județean Caraș-Severin, prin Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, a finalizat Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru refacerea drumului calamitat DJ 587, tronson Fârliug – Zorlențu Mare!
CARAȘ-SEVERIN – 12 care au sărit calul, depășind limita de viteză cu peste 50 sau chiar 70 de km/h, au încasat și o amendă groasă, și au rămas și fără permis, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice!
REȘIȚA – CSM Reșița a obținut toate cele trei puncte în partida cu FC Argeș, după ce a reușit să se impună în prelungirile partidei, cu 1-0, în deplasarea de la Mioveni! Antrenorul Flavius Stoican a fost inspirat la schimbări, iar Negru și Rus (foto) au contribuit decisiv la victoria rosso-nerilor!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru dotarea atelierelor de la Liceul Tehnologic „Dacia”, Liceul Tehnologic „Decebal” și Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă”, valoarea contractului fiind de 989 de mii de lei. Totul, printr-un proiect mai amplu pe PNRR, intitulat „Dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din municipiul Caransebeș”!
CARAŞ-SEVERIN – În aceste zile, rangerii de la WWF România colectează date despre starea de sănătate a zimbrilor aflaţi în libertate în Munţii Ţarcu, precum şi despre comportamentul acestora în areal!
REȘIȚA – Acesta fost desemnat cu unanimitate de voturi de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor!
CARAȘ-SEVERIN – E calea de dialog ce pare să primeze în relația dintre Ocolul Silvic Banatul Montan și Primăria Lăpușnicu Mare. În prezent se află pe rol, la Tribunal, două dosare în care cele două instituții își împart calitatea de reclamant și pârât!
CARANSEBEȘ. La solicitarea Primăriei Caransebeș în vederea lucrărilor de branșare la conducta de apă de pe str. Spitalului, suntem nevoiți să sistăm furnizarea apei potabile în data de 22.04.2024, între orele 12:00– 17:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Spitalului, str. I.C.Brătianu și str. A.I.Cuza parțial.
CARAȘ-SEVERIN. Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timișoara, organizează în data de 14.05.2024, ora 11:00, licitație (a treia licitație) pentru vânzarea următorului bun imobil, proprietate a debitorului NĂSTURICĂ ION MIRCEA.
REȘIȚA. În perioada 22 aprilie – 12 mai, clinica Bîrsășteanu Imaging Solutions oferă un discount de 20% pentru investigațiile CT și RMN, două dintre cele mai avansate tehnologii imagistice disponibile, realizate în regim privat (contra cost)!
