CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a anunțat că, imediat ce temperaturile vor permite, se vor demara lucrările pe străzile afectate de proiectele de mobilitate urbană sau apă-canal!
CARANSEBEŞ – Între două ședințe de îndată în aceeași oră, subiectul a fost dezbătut zilele trecute în Consiliul Local, într-un dialog amical. Asta după ce PNL a lansat propunerea ca Primăria Caransebeș să vină cu un proiect pentru realizarea unui parc industrial care să aducă investitori și implicit locuri de muncă!
CARANSEBEȘ – Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin informează participanții la trafic că, în perioada 16–18 ianuarie 2026, pe Centura Ocolitoare a municipiului Caransebeș se vor desfășura lucrări de reparație a părții carosabile!
CARANSEBEȘ – Prima competiție din acest an i-a adus tinerei cicliste de mountain bike din Caransebeș și prima medalie!
CARANSEBEȘ – Aleșii locali au trecut peste animozități și au aprobat documentația tehnico-economică faza PT și DTAC, precum și indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Construire grădiniță cu program prelungit, demolare construcții existente și refacere împrejmuire în Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin”!
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC“ al județului Caraș-Severin au desfășurat, în ultimele 72 de ore, 39 de misiuni pentru gestionarea situațiilor de urgență din zona de competență!
CARANSEBEȘ – Administrația județeană are nevoie de proiectul tehnic până în 11 februarie, termenul limită pentru depunerea proiectului de reabilitare și modernizare ce valorează 5 milioane de euro!
CARANSEBEȘ – Sunt două din soluțiile găsite de managerul interimar al spitalului din Caransebeș, Octavian Dena, pentru a reduce din datoriile de 14 milioane de lei ale celei de-a două unități sanitare din județ!
CARANSEBEȘ – Asta pe lângă eforturile municipalității de a deszăpezi arterele principale și apoi pe cele adiacente. Primăria face apel la simțul civic al locuitorilor și le solicită acestora să-și curețe trotuarele din fața caselor!
